În toate lăcașurile de cult din Patriarhia Română s-a sărbătorit astăzi, 1 ianuarie, Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului, Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei și Anul Nou civil. La Catedrala Patriarhală din București slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, în ziua sa de pomenire, a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
La finalul citirii pericopei evanghelice Preafericirea Sa a ținut și un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți prin care a evidențiat importanța celor trei sărbători.
Pentru început Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a vorbit despre sărbătoarea Tăierii împrejur după Trup a Domnului Hristos.
„Biserica noastră Ortodoxă sărbătorește trei sărbători: Tăierea împrejur a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pomenirea Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei și Anul Nou civil. Tăierea împrejur a Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos la opt zile după naștere are o semnificație deosebită și anume, Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut Om din iubire pentru oameni se supune Legii vechi pentru ca să arate ascultare și smerenie. În același timp El se supune Legii Vechi pentru ca să poată să aducă Legea cea Nouă a Noului Testament sau a Noului Legământ după ce a arătat că a asumat, a interiorizat Legea cea veche fiindcă și în Legea Veche era o lucrare a lui Dumnezeu de pregătire a omenirii pentru a primi pe Hristos. De aceea, Sfântul Apostol Pavel numește Vechiul Testament ca fiind călăuză către Hristos. Mântuitorul Hristos prunc fiind la opt zile este dus la Templu și este tăiat împrejur. Această tăiere împrejur era săvârșită de către preoții Legii Vechi pentru amintirea izbăvirii poporului evreu din robia Egiptului. Era și un semn al credinței celei adevărate în Dumnezeu. Deodată cu tăierea împrejur pruncul primea și un nume ori Mântuitorul primește un nume deja prestabilit fixat mai înainte. Alegerea numelui de Iisus nu a fost o întâmplare și nici o simplă voință a Maicii Domnului sau a Dreptului Iosif. Ei au fost înștiințați că Pruncul Care Se va naște va avea numele de Iisus. Acest nume a fost spus Maicii Domnului de către îngeri înainte de a se fi zămislit Pruncul în pântecele ei. Numele de Iisus vine de la Ieșua și înseamnă ‘Dumnezeu mântuiește’. Noi punem nume copiilor care arată legătura lor cu Dumnezeu și cu sfinții Săi. De aici trebuie să învățăm că numele pe care îl purtăm trebuie să fie un nume sfânt și trebuie să punem nume de sfinți copiilor. Mai învățăm din Evanghelia de astăzi că Pruncul Iisus a crescut nu numai fizic, ci mai mult a crescut duhovnicește. ‘Copilul creștea și se întărea cu Duhul’, spune Evanghelia, iar la sfârșit aflăm din Evanghelia de astăzi că acest Prunc ‘sporea cu înțelepciunea, cu vârsta și cu harul’ înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Înțelepciunea și vârsta, care sunt daruri ale lui Dumnezeu, sunt susținute de Harul lui Dumnezeu. Creșterea aceasta duhovnicească depășește creșterea fizică astfel încât la 12 ani când merge cu Fecioara Maria și Dreptul Iosif la Ierusalim la întoarcere nu S-a întors cu ceilalți copii, ci a rămas în Templu. Și L-au căutat trei zile în Ierusalim și L-au găsit în Templu stând de vorbă cu cei mai învățați oameni ai Israelului din vremea aceea. Evanghelia spune că Iisus îi asculta și adresa întrebări și toți se mirau de priceperea și de răspunsurile lui. La 12 ani cunoștea toată Scriptura deoarece El era Dumnezeu-Cuvântul Care S-a făcut om. Acest Dumnezeu-Cuvântul a inspirat cuvintele Scripturii. Ceea ce în Scriptură se vorbește despre Mesia a fost inspirat de Dumnezeu-Cuvântul prin lucrarea Duhului Sfânt. El tâlcuiește cuvintele Scripturii ca fiind Dumnezeu-Cuvântul Care a produs Scriptura. Scriptura a fost scrisă de oameni sfinți, dar inspirată de Dumnezeu, ori Dumnezeu-Cuvântul i-a inspirat și i-a făcut să scrie sau să prevestească chiar și amănunte din viața lui Mesia Care va veni. Când Maica Domnului L-a găsit pe Iisus în templu s-a mirat și a zis: ‘De ce ne-ai făcut nouă aceasta? Eu și tatăl Tău, adică Dreptul Iosif, Te căutăm de atâta vreme’. Și a venit răspunsul neașteptat: ‘Nu se cuvenea oare să fiu întru cele ale Tatălui Meu?’ Dar ei n-au înțeles ce a vrut să spună copilul. Și Maica Domnului medita la aceste cuvinte, spune Sfântul Evanghelist Luca. Aceste cuvinte se refereau la Tatăl Cel din Ceruri. La vârsta de 12 ani avea cunoștință că nu Iosif este Tatăl Său, ci Dumnezeu-Tatăl din Ceruri, iar Templul era Casa lui Dumnezeu-Tatăl Care reprezenta umanitatea lui Dumnezeu-Fiul, Templul prefigurat de Hristos. Și se afla în Templu Cel la Care se referea Templul și se referea la umanitatea Lui. De aceea va spune ‘Dărmați acest Templu și în trei zile Îl voi zidi, adică Îl voi învia’. Legătura dintre Hristos și Templu este legătura dintre chip și arhetip, dintre simbol și realitate. Templul era un simbol, un semn al Tainei lui Hristos în care trupește locuiește plinătatea dumnezeirii. Vedem cât de mult a crescut cu duhul, adică duhovnicește Hristos Domnul. La vârsta de 12 ani un copil nu poate ști în mod firesc atâtea taine despre Dumnezeu. Și părinții se miră de această înțelepciune a Lui și marii învățători de Lege. De aici învățăm că vârsta fizică poate să fie adesea însoțită de o maturitate mai avansată și un om poate crește în timp puțin foarte mult duhovnicește. De aceea, sunt adesea oameni foarte înțelepți, deși nu au o vârstă prea înaintată. Avem în viața Bisericii o mulțime de duhovnici care la vârsta de 30-40 de ani au ajuns foarte învățați și foarte înțelepți încât se mirau și bătrânii de 80 de ani câtă înțelepciune poate fi, de pildă, în Sfântul Ioan Scărarul pe care îl numeau bătrânul cel tânăr sau tânărul ce înțelept, cel care a scris Scara virtuților, ca un manual pentru viața monahală”, a spus Preafericirea Sa, după cum ne informează Radio TRINITAS.
În continuare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a elogiat personalitatea Sfântului Vasile cel Mare.
„Un alt om care a arătat că într-un timp scurt de păstorire a lucrat foarte mult cu multă înțelepciune și cu râvnă a fost tocmai Sfântul pe care îl prăznuim astăzi, Sfântul Vasile cel Mare care a fost doar șapte ani arhiepiscop al Cezareei Capadociei într-o vreme în care erau foarte multe erezii, foarte multă indisciplină a clerului, foarte multă tulburare a poporului și foarte mare tensiune între bogați și săraci în vreme de secetă, în vreme de necazuri. Biserica și-a menținut unitatea dreptei credințe. Lui i se datorează cel mai mult contribuția lămuririi dogmei Preasfintei Treimi. El a făcut distincția dintre ființă și persoană în Sfânta Treime și a arătat că unitatea Sfintei Treimi este dată nu numai de Ființa dumnezeiască unică, ci și de faptul că Tatăl este izvorul dumnezeirii și unitatea aceasta este și comuniune a Persoanelor Sfintei Treimi. Teologia lui profundă se vede în cartea Hexaimeronul care înseamnă explicarea celor șase zile sau etape ale creației. Deja în secolul al IV-lea se spune că aceste zile ale creației sunt etape în timp. Și mai vedem în cartea respectivă cum el citește înțelepciunea lui Dumnezeu în creaturile lui Dumnezeu, în modul cum universul este organizat și de la artă se ridică duhovnicește la artist, de la creație se ridică la Creator. Sfântul Vasile cel Mare, de asemenea, a apărat nu numai dumnezeirea Fiului, a lui Iisus Hristos, ci și dumnezeirea Duhului Sfânt împotriva ereziei care nega dumnezeirea Duhului Sfânt. Și această carte se numește ‘Despre Duhul Sfânt’. De la el avem rugăciunile importante ale Liturghiei pe care o săvârșim astăzi și care îi poartă numele și care se săvârșește de 10 ori pe an și o mulțime de epistole publicate acum mai nou în trei volume. Studiile lui l-au făcut să înțeleagă mai bine credința creștină și să o prezinte lumii păgâne într-o formă foarte erudită și elevată. Sfântul acesta este și un om practic. El a înființat primele orfelinate, case de bătrâni, pentru bolnavi, călători, săraci, toate unite într-un orășel lângă orașul Cezareea Capadociei și acesta s-a numit Vasiliada. Avea Biserica în mijloc și toate celelalte instituții filantropice se luminau din Sfânta Liturghie care este numită Filantropia, Dragostea lui Dumnezeu față de oameni și se revărsau spre lume, spre oameni ca iubire a lui Dumnezeu manifestată prin mâinile credincioșilor harnici și darnici și milostivi ca și Dumnezeu Cel milostiv. Sfântul Vasile cel Mare reprezintă păstorul model care în timp scurt a lucrat mult, care era înțelept deși era destul de tânăr. El s-a născut în anul 330 și a murit în anul 379 și a păstorit ultimii nouă ani din viața pământească. Iată, nu contează atât de mult numărul anilor, cât numărul faptelor bune atunci când trecem prin viață. Nu contează numărul anilor și nici funcția, ci contează lumina pe care o răspândim în jurul nostru cât trăim pe pământ. Nicolae Iorga spunea ‘Toți oamenii mor și se prefac în țărână, dar nu toți au lăsat aceeași lumină în timpul vieții lor pe pământ’. Unii au luminat, alții au fumegat. Depinde de trăirea duhovnicească a fiecăruia în relație cu Dumnezeu și cu semenii, cât de mult au iubit pe Dumnezeu în rugăciune și cu semenii în fapte bune atâta lumină au lăsat în jurul lor și au adunat în interiorul sufletului lor lumina pe care o vor lua atunci când se întâlnesc cu Lumina lumii. Vedem că Sfântul Vasile cel Mare este pentru noi rugător împreună cu noi mai ales atunci când săvârșim Sfânta Liturghie care îi poartă numele. Este rugător pentru noi și mare învățător și dascăl al lumii și ierarh. Sfântul acesta este foarte drag nouă românilor și de aceea avem peste 300 000 de români care îi poartă numele și pentru că el a avut o legătură specială cu teritoriul țării noastre, cu Dobrogea și cu Țara Românească, pentru că a trimis aici misionari și avea rude pe teritoriul Daciei care se creștina încetul cu încet. Când am serbat în 2009 Anul Sfinților Capadocieni am făcut pomenirea acestor legături ale Sfântului Vasile cel Mare cu mulți dintre creștinii care au trăit pe teritoriul țării noastre în secolul al IV-lea. Așa se știe că el a fost rudă cu Sfântul Sava de la Buzău și a cerut ca moaștele lui să fie duse în Capadocia”.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit și despre Anul Nou civil care este sărbătorit în fiecare an la 1 ianuarie.
„A treia sărbătoare pe care o prăznuim astăzi este Anul Nou civil. Noi avem și Anul Nou bisericesc la 1 septembrie, dar Anul Nou civil este fixat pentru societate ca un moment de trecere de la un an la altul la 1 ianuarie. Numele lunii ianuarie vine de la zeul Romanianus care avea două fețe sau două frunți. O frunte orientată spre trecut și una spre viitor. Noi ne gândim la începutul anului nou civil ce am făcut în anul care a trecut, și bine și rău, și ce dorim să facem ca bine pentru anul ce urmează. Este anul bilanțurilor, dar pentru noi creștinii nu atât contează bilanțul câștigurilor sau pierderilor financiare, ci bilanțul vieții duhovnicești. Dacă în anul 2010 am fost mai buni decât în 2009 sau nu și dacă în anul în care am intrat dorim să progresăm, să fim mai buni, să ajutăm mai mult, să ne întărim mai mult în credință, în rugăciune și fapte bune. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca timpul pe care îl folosim să fie timpul mântuirii noastre, timpul creșterii noastre duhovnicești în înțelepciune și în har, în legătura noastră cu Dumnezeu și în legătura noastră de binefacere, de ajutorare a semenilor. Tuturor vă dorim ani mulți și binecuvântați cu rodire de fapte bune și cu întărire de la Dumnezeu ca să putem trece prin toate necazurile și ispitele, pentru că numai când suntem uniți cu Dumnezeu putem fi puternici. Dacă încercăm singuri să trecem prin toate încercările nu reușim”.
