S-a născut în 1912 în Coconeștii Vechi din ținutul Hotinului. Până la pierderea Basarabiei, Sofian Boghiu a fost legat de locurile natale, în 1926 intrând ca frate la Schitul Rughi, apoi urmând școala de cântăreți de la Mănăstirea Dobrușa. În 1940 a absolvit Seminarul Monahal de la Cernica, an în care Basarabia lui scumpă cădea sub ocupația bolșevică. În perioada 1940-1946, tânărul monah a urmat cursurile Facultății de Teologie și Academiei de Arte Frumoase din București, formându-se ca teolog și pictor de biserici. Tot în această perioadă a fost misionar în ținutul Transnistriei eliberate de jugul ateist.
După 1945, părintele Sofian a fost închinoviat la Mănăstirea Antim din inima Bucureștiului, fiind unul dintre apropiații mitropolitului cărturar Tit Simedrea, cel care îl hirotonise ca ierodiacon în Catedrala din Bălți și care îl cooptase în grupul Rugului Aprins. După 1950 a fost stareț al acestei mănăstiri care găzduia întâlnirile dintre teologi și intelectualii dornici de cunoașterea misticismului ortodox. În calitate de stareț și bun cunoscător al picturii bisericești, între 1954 și 1958, a stărețit Mănăstirea Plumbuita. De aici a fost reținut de Securitate, apoi anchetat, umilit, condamnat și deținut în universul concentraționar românesc pentru culpa de a fi participat la întâlnirile Rugului Aprins. În 1964 a fost eliberat, părintele întorcându-se în Mănăstirea Antim. Până la trecerea la cele veșnice, la Înălțarea Sfintei Cruci a anului 2002, părintele Sofian a zugrăvit biserici și a îndreptat sufletele care îl cercetau permanent. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 30 martie 2011).
