Atât ediția în limba română, cât și edițiile recente în limba greacă, engleză și franceză nu redau integral mențiunile prezente în titlul unora dintre omiliile Sfântului Grigorie Palama, păstrate în diferite manuscrise. Spre exemplu, manuscrisele Vatoped 134 și Vatoped 631 specifică constant, aproape la fiecare omilie, că autorul este „cel întru sfinți, părintele nostru, noul teolog și făcător de minuni, Grigorie, arhiepiscopul Tesalonicului”.
Explicația omiterii acestei mențiuni în edițiile moderne poate fi dată de faptul că la baza edițiilor critice au stat manuscrise care cuprindeau un număr mult mai mare de omilii decât codicii amintiți mai sus, dar care nu mai păstrau și aceste specificații legate de autor.
Aruncă toată durerea de la cei ce te cinstesc
Copiștii manuscriselor athonite, precum și iconarii vatopedini au păstrat această mențiune. Icoana Sfântului Grigorie Palama dintr-unul din paraclisele Mănăstirii Vatoped cuprinde același text: „Sfântul Grigorie Palama, noul teolog și făcător de minuni”. Este normală prezența acestei însemnări și în titlul omiliilor. Lucrări pastorale, omiliile au fost răspândite după adormirea Sfântului Grigorie, întărind evlavia celor ce se împărtășiseră de minunile care izvorau de la racla sfântului. Într-una din omiliile sale, sfântul îndemna: „Dacă apare boala, să nu alergăm la vrăjitori, la vraci și la ghicitorii cei înșelători, ci la Dumnezeu și la mijlocirea sfinților Lui; să alergăm la cei afierosiți Lui, care prin viața lor sfântă sunt mai presus de noi și au mai multă trecere la Dumnezeu decât noi; să alergăm la rugăciunile, cererile și slujbele lor.” Iată că, după adormirea sa, credincioșii aveau să alerge cu credință la Sfântul Grigorie, ca la un adevărat făcător de minuni. „Toate bolile trupului și durerea sufletului alungă-le de la cei ce cu credință vin și cinstesc cu dragoste icoana ta” (Paraclisul Sfântului Grigorie Palama).
Teolog, adică taumaturg
Observăm însă că tămăduirea bolilor și ușurarea greutăților trecătoare sunt strâns legate de curățirea de patimi și lucrarea virtuților. De altfel, și mențiunea „adevărat teolog”, prezentă în titlul omiliilor, nu este separată de referirea la calitatea de „făcător de minuni” a Sfântului Grigorie. Însă, așa cum bine se știe, nu poate exista teologie fără viață de sfințenie. Teologia fără viața lucrării dramatice a virtuților este un nonsens. Minunea și teologia iau naștere în sufletele despătimite: „Să rămânem mai presus de păcat, îndepărtând astfel de la noi bolile. Orice boală își are pricina în păcat. Rari sunt cei care suferă pentru slava lui Dumnezeu, precum orbul cel din naștere, vindecat de Domnul.” De altfel, și în rugăciunile adresate sfântului întâlnim împletirea cererilor pentru izbăvirea de boli, ferirea de patimi și dobândirea înțelegerii teologice adevărate: „Tămăduiește durerea inimii mele, Părinte, că pătimește cumplit, și alungă de la mine spurcatele patimi; și grăiește, ierarhe, inimii noastre ale tale învățături, care ne arată mereu cărarea mântuirii”.
În multe din textele Sfântului Grigorie Palama, patimile sunt definite drept „drumuri cu totul strâmbe și întortocheate”. Așadar, darul facerii de minuni, pe care Dumnezeu îl dăruiește sfinților, nu lucrează în mod automat și impersonal în cei ce se apropie de ei în stare de păcat continuu. Credinciosul se apropie de sfinți nu într-un demers cu valențe magice. Trebuie imperativ conștientizată furtuna pe care păcatul o dezlănțuie în firea umană. „Drumurile cu totul strâmbe și întortocheate” nu pot fi prelungite printr-o căutare inconștientă a vindecării taumaturgice. Sfinții sunt făcători de minuni. Sfântul Grigorie Palama este făcător de minuni. Aceste realități nu pot deveni obiecte ale marketizării. Dacă cel ce se apropie de sfinți nu se apropie cu conștiința necesității schimbării minții, asumării crucii ascetice a teologiei, el se apropie în zadar (cu excepția situației în care Dumnezeu îngăduie minunea pentru întoarcerea celui care se apropie de sfinți în acest fel).
Noul Hrisostom
Apropierea de sfinți în credință și curățenie naște teologia în mintea și inima celui care se apropie: „Rugăciunea ajută-ne să o ținem pururea, Sfinte, și ne fă părtași, Grigorie, luminării tainice a Duhului”. „Sfinții mărturisesc despre venirea lu Hristos și despre adevărul celor făgăduite de El. Unii dintre ei, mucenicii, nu numai prin cuvinte
și-au propovăduit mărturia, ci stând împotriva necredincioșilor până la sânge, și-au arătat trupul piatră neclintită, înscriind pe ea și înfățișând prin ea patimile Mântuitorului, iar prin izvorul de minuni și miruri al trupului mărturisesc și învierea Răstignitului și puterea Celui Înviat”. (Omilia 48). „Cel întru sfinți, părintele nostru, noul teolog și făcător de minuni, Grigorie, arhiepiscopul Tesalonicului” a devenit făcător de minuni pentru că Dumnezeu l-a înzestrat cu acest har. De asemenea, propria sa apropiere de sfinți, întru smerenie și credință, l-au configurat pentru starea de curățire neîncetată. În câteva din omilii amintește cu dragoste și îndeamnă cu căldură la cinstirea Sfântului Dimitrie, ocrotitorul Tesalonicului. Imediat însă după trecerea în Împărăția cea veșnică, următorii și cinstitorii săi l-au asemuit și alăturat chiar Sfântului Dimitrie. Într-una din versiunile cele mai vechi ale slujbei Sfântului Grigorie, alăturarea aceasta este întâlnită de câteva ori. O altă versiune îl numește Hrisostom: „Rai frumos te-ai arătat Bisericii, ca un nou Hrisostom, hrănind, veselind și învățând prin cuvintele tale felurite…”.
Lucrarea sfinților, înțelepțirea turmei cuvântătoare
Îngrijorarea multor contemporani îndepărtați de Dumnezeu pentru viitorul prezenței teologiei în spațiul public ar putea fi tratată eficient printr-un apel permanent la realitatea sfinților „făcători de minuni”. „Pentru un acces cultural, există o bibliografie în expansiune, de la dicționare și enciclopedii ale religiilor la portrete de culturi spirituale și studii religioase; există colocvii pe teme etice unde religia își spune cuvântul, există dialog între știință, filozofie și religie” (Anca Manolescu). Însă pentru un acces ontologic, tămăduitor, existențial, ultimativ, recursul la apelul și realitatea sfinților care ne pot tămădui de neputințele ieșite din păcat, prin harul dăruit de Dumnezeu, este imperativ. Cât timp cineva rămâne la nevoia unui acces cultural care să-i deschidă ușa teologiei, nu poate sparge anumite bariere conceptuale. Teologia înseamnă însă asumare: „Căci mai rea decât moartea este o viață despărțită de Dumnezeu: sufletul, nelucrând binele, devine în mod necesar lucrător a tot răul”. Răspunsul la toate provocările de nuanță atee, agnostică sau chiar anticreștină, ar putea începe astfel: „Părinte, înțelepțește turma ta să priceapă înșelătoarele vorbe și preaviclenele puneri la cale și meșteșugul și gândul vrăjmașului, rugându-te lui Dumnezeu să păzească credința Bisericii”. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 24 aprilie 2010, semnat de pr. Roger Coresciuc)
