Din noiembrie 1953, ieroschimonahul Daniil, fostul monah Agathon Sandu Tudor, ajungea la Schitul sucevean Rarău, în calitate de egumen. Timp de un an viețuise la Sihăstria Neamțului, în acea mănăstire îndrumată duhovnicește de părintele Cleopa Ilie și ajutat de Arsenie Papacioc. Se deprinsese cu traiul monahal după regula studită moștenită de la bătrânul Ioil Gheorghiu, dar acum ieroschimonahul Daniil căuta izolarea și realizarea unei mai vechi idei: aceea de a ridica un așezământ duhovnicesc în care să viețuiască monahi intelectuali care să țină piept marii provocări care se adresa creștinismului: ateismul comunist. Dar punerea în practică a acestei idei deranja autoritățile comuniste, mai ales că numeroși turiști care făceau drumeții la cabana Rarăului inevitabil vizitau schitul condus de ieroschimonahul Daniil. În acest context, informatori ai Securității dădeau note despre cum, nu de puține ori, egumenul Daniil susținea adevărate conferințe apologetice, în special tinerilor aflați în pericolul îndoctrinării comuniste. Un astfel de moment este descris în februarie 1956 de un informator al Securității, când un grup de studenți vizita Schitul Rarău: „Fiecare grup a fost pus în situația de a asculta o adevărată prelegere ținută de starețul schitului, prelegere care atacă în mod direct materialismul. În ziua în care am fost și eu, starețul schitului ne-a așteptat și a atacat problema originii omului. A arătat că teoria animală a omului o susțin cei care doresc a face din om un robot, cei care doresc a încătușa libertatea omului, pentru a-l transforma într-o mașină pe care să o dirijeze spre anumite scopuri. A mai precizat că anumiți activiști de partid, care au doar patru clase și deci sunt niște analfabeți, după dânsul, se prezintă în oameni de știință, motivează convingerea lor în general pe descoperirile științei, însă când sunt luați mai din scurt descoperă că habar nu au despre ceea ce este știința. În general, starețul a vorbit cât se poate de îndrăzneț și chiar cât se poate de periculos la adresa vremurilor noi.
În prelegerea sa a atacat și alte probleme, care au avut mare răsunet în sufletul auditorilor. El este un om foarte bine pregătit, reușind să convingă pe foarte mulți de partea sa. În acea zi, unul dintre studenții de la Facultatea de Construcții a încercat să-l combată, dar a pierdut partida spre bucuria aproape unanimă a vizitatorilor, care n-au reușit măcar să se abțină și să nu râdă în gura mare, când studentul pierdea treaptă cu treaptă în această luptă, după mine destul de neegală, având în vedere pregătirea unuia și a altuia. Prelegerea, ca și disputa, s-a terminat cu victoria starețului, victorie care a făcut multă plăcere excursioniștilor. Întorși la cabană, discuția a durat aproape în toate zilele pe tema starețului care, după foarte mulți, are dreptate. †¦În concluzie, am impresia că vizitele turiștilor la schit sunt foarte așteptate de stareț și de restul călugărilor și că primirea ca și prelegerile ținute de stareț sunt bine organizate. Vizitatorii rămân mulțumiți și convinși de stareț și se transformă imediat în apărătorii lui”.
Un alt informator relata în iunie 1956 despre viețuirea egumenului de la Rarău, pe alocuri exagerat și tendențios: „Sandu Tudor desfășoară o vie activitate misionară ortodoxă și se laudă că i-a combătut pe numeroși profesori de științe naturale, compromițând teoriile evoluționiste în fața elevilor cu care acei profesori veneau în excursie. Afirmă că la schit oamenii se simt mai liberi să-și exprime adevăratele lor concepții și că a avut discuții foarte interesante cu profesori și studenți de la București, discuții din care a văzut că tineretul nu acceptă deloc îndoctrinarea cu comunismul. Mă asigură că la el, la schit, se poate discuta fără teamă despre orice, căci Securitatea nu are posibilitatea să-l supravegheze. Mă asigură că el, personal, și-a recrutat toți călugării și frații ca să fie sigur de ei și că pe cei dubioși i-a îndepărtat. †¦ Are intenția să organizeze un cerc filosofic reacționar la schit. În general este preocupat de atragerea intelectualilor spre monahism, dar recunoaște că, până în prezent, nu a reușit nimic. De aceea, îi prețuiește mai mult pe țărani, care au caracter, nu ca intelectualii burghezi care se prostituează. Condamnă mișcarea legionară și metodele ei teroriste, dar își exprimă o admirație totală față de tineretul legionar pe care l-a cunoscut în anii de închisoare. În acest sens, are de gând să lărgească schitul, făcând o adevărată cetate mănăstirească la Rarău. Speră să lucreze în această cetate, în primul rând cu elementele legionare, pe măsură ce vor scăpa din pușcărie. Are promisiunea multora din închisoare.
Evident că aceste frumoase aspirații ale râvnitorului egumen de la Rarău nu puteau fi permise de către autoritățile comuniste, care în noaptea de 13 spre 14 iunie 1958 aveau să-l aresteze în grupul Rugului Aprins și să-l condamne la ani grei de închisoare. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 3 aprilie 2013)
