Ieri seară, 21 aprilie 2011, în toate bisericile ortodoxe s-a săvârșit slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri, numită și Denia celor 12 Evanghelii. La Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, și un sobor de preoți și diaconi, după cum ne informează arhiram. ro.
La slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri săvârșită în Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea au luat parte numeroși credincioși din municipiu.





