La Catedrala Patriarhală, Denia Prohodului Domnului a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a sute de credincioși.
La sfârșitul Doxologiei, a avut loc tradiționala procesiune în jurul Catedralei Patriarhale care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. Au fost patru opriri și la fiecare oprire a fost rostită o ectenie. În aceste opriri, „ne rugăm pentru conducerea Bisericii și a țării, pentru ctitorii acestei catedrale, pentru clerul și credincioșii care sunt dreptmăritori și pentru lumea întreagă”, după cum a menționat Preafericirea Sa în cuvântul adresat credincioșilor înaintea procesiunii.
După procesiune, toți credincioșii prezenți au trecut pe sub Sfântul Epitaf.
„Apoi revenim în biserică trecând pe sub Sfântul Epitaf ca semn al participării noastre la taina morții Mântuitorului Hristos pentru a participa și la taina Învierii Lui în noaptea de Paști”, a mai precizat Preafericirea Sa.
Apoi, Sfântul Epitaf a fost așezat pe Sfânta Masă cântându-se troparul „Iosif cel cu bun chip…”
În cuvântul Său, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că „slujba Prohodului are semnificații duhovnicești mântuitoare”: „Moartea Sa ca și Patimile Sale sunt minunate, moartea Lui este minunată în înțelesul că nu se așteaptă nimeni ca Dumnezeu Cel Veșnic Viu să Se coboare în mormânt; Cel Necuprins care a făcut cerul și pământul să fie cuprins într-un mormânt săpat în piatră. De aceea, Prohodul începe cu aceste cuvinte În mormânt Viață pus ai fost Hristoase și s-au spăimântat oștirile îngerești, plecăciunea, sau smerenia, ta cea multă preamărind. Deci, s-au spăimântat oștile îngerești când au văzut pe stăpânul Universului în mormânt”.
Patriarhul României a evidențiat faptul că Mântuitorul Iisus Hristos coboară în mormânt cu trupul și în iad cu sufletul pentru a transforma mormântul într-un laborator al Învierii.
„Cel dintâi înțeles al slujbei din seara aceasta este smerenia nesfârșită a iubirii jertfelnice a Mântuitorului Iisus Hristos. Iubirea Lui jertfelnică de pe cruce unită cu smerenia Lui cea negrăită și neînțeleasă, mai presus de minte, se vede și în faptul înmormântării Sale. Cântările dintre cele trei stări pe care le-am cântat în seara aceasta ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos coboară în mormânt cu trupul și în iad cu sufletul pentru a transforma mormântul într-un laborator al Învierii. Cântările din Sfânta și Marea Sâmbătă precizează mai adânc înțelesul șederii în mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos spunând că prin moarte ai prefăcut omorârea și prin șederea în mormânt, ai schimbat stricăciunea în nestricăciune. Deci, Mântuitorul Iisus Hristos coboară în mormânt pentru a schimba moartea obișnuită în biruință asupra morții de aceea vom cânta în noaptea de Înviere cu moartea pe moarte călcând. Deci, Hristos înviază cu moartea pe moarte călcând”, a mai spus Preafericirea Sa.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat faptul că Hristos Domnul a coborât de bunăvoie cu sufletul la iad ca prin prezența Sa iubitoare și plină de lumină să propovăduiască celor din iad mântuirea și învierea.
„Cântările din Sfânta și Marea Sâmbătă ne arată că Hristos Domnul a coborât pe pământ ca să-l caute pe Adam cel căzut și nu l-a găsit pe pământ de aceea a coborât în mormânt cu trupul și în iad cu sufletul. Taina șederii în mormânt a Mântuitorului este subliniată, mai ales, de rugăciunea de tămâiere în Biserica Ortodoxă, când se tămâiază Sfânta Masă din Sfântul Altar care simbolizează mormântul, și anume rugăciunea arată că deși se află în mormânt cu trupul și în iad cu sufletul, dumnezeirea lui Hristos rămâne unită cu umanitatea Sa. Hristos moare în înțelesul că se desparte sufletul de trupul Său, dar nici sufletul și nici trupul Său nu se despart de dumnezeirea Sa. Faptul că în mormânt trupul lui Hristos este trupul lui Dumnezeu Omul el nu cunoaște stricăciune și această taină a fost prezisă de psalmistul David când a zis că pe cel cuvios al Tău nu-L vei da stricăciunii. Deci, în mormânt se află trupul lui Dumnezeu Cuvântul și pentru că este unit Dumnezeu Cuvântul cu trupul Său omenesc, trupul Lui nu intră în stricăciune, în descompunere, iar sufletul Său pentru că este unit cu dumnezeirea Sa nu poate fi reținut în iad. El de bunăvoie a coborât cu sufletul la iad ca prin prezența Sa iubitoare și plină de lumină, lumina slavei dumnezeirii Sale, să propovăduiască celor din iad mântuirea și învierea”, a mai spus Preafericitul Părinte Patriarh.
„Taina aceasta a Sâmbetei Celei Mari este taina trecerii de la moarte la viață. Ea leagă taina crucii a iubirii jertfelnice de pe cruce cu Taina Învierii care înseamnă slava iubirii smerite a lui Hristos. În cruce este ascunsă învierea, iar învierea arată slava crucii. Deci, în Sfânta și Marea Sâmbătă noi prăznuim iubirea nesfârșită a lui Hristos care deși se află în mormânt cu trupul și în iad cu sufletul El nu stă pasiv, ci lucrează mântuirea noastră, și anume nestricăciunea trupului și eliberarea din iad. Cu alte cuvinte lucrează învierea cea de obște care va fi inaugurată în El”, a mai precizat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Cântările Prohodului exprimă durerea pentru răstignirea și moartea Mântuitorului. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.
