Dialog cu tinerii la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza din Ploiești

În contextul anului omagial 2012 dedicat Tainei Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor Pr. Ștefan Mușat, Protoiereul Protoieriei Ploiești a planificat vizite la mai multe instituții de învățământ. Prima instituție vizată a fost Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, unde s-a adus în atenția unui număr foarte mare de elevi învățături despre Taina Sfântului Maslu, dar și despre post, rugăciune și spovedanie. De asemenea, Preacucernicia Sa a arătat tinerilor cât de necesară este pentru ei rugăciunea însoțită de post și de spovedanie și totodată i-a îndemnat ca în răstimpul care a rămas până la Sfintele Paști să reușească să postească și să cerceteze pe părintele lor duhovnic, ca prin spovedanie să se elibereze de „păcatele tinereții”.

Totodată, Părintele Protopop a evidențiat că postul a fost instituit de Dumnezeu încă de când Adam și Eva erau în rai. Pentru oameni postul aduce mari beneficii atât pentru trup cât și pentru suflet, este un factor de echilibru în ființa umană dar și între organele trupului omenesc. Vorbind despre Sfânta Spovedanie s-au menționat etapele ei (pregătirea, mărturisirea sinceră și completă a păcatelor, regretul, căința și hotărârea de a ne îndrepta), despre importanta duhovnicului în viața credincioșilor.

Elevii au fost receptivi și au cerut lămuriri despre Sfânta Spovedanie, mulți dintre ei dorind să se pregătească pentru a primi Sfânta Împărtășanie, bucurând-se de Marea Sărbătoare a Sfintelor Paști.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…