Din corespondența Episcopului Policarp către păstoriții săi de peste ocean

Înființarea Episcopiei românilor din America în 1934 întâmpinase multe greutăți, atât pe noul continent, cât și în țară. Părea că prin alegerea unui episcop în 1935, în persoana arhimandritului Policarp Morușca, problemele s-au rezolvat. Dincolo de probleme legate de autonomie din textul Statutului episcopiei, în 1939 Episcopul Policarp era reținut în țară din cauza intrigilor pornite din America și ajunse la urechile regelui Carol al II-lea.

A venit războiul, iar Episcopul Policarp se pare că nu mai avea speranță pentru o întoarcere grabnică în mijlocul credincioșilor săi. În America au apărut probleme din cauza unor preoți care, lipsiți de responsabilitatea canonică, încercau să influențeze conducerea episcopiei. Despre astfel de lucruri vorbește episcopul Policarp într-o scrisoare trimisă din Craiova sa natală la 28 ianuarie 1941 către consulul român din America: ‘Nu tot așa neted pot răspunde în chestiunea vicariatului părintelui protoiereu Truță. Deși îl prețuiesc ca pe cel mai capabil preot de acolo […]. Dar este Sf. Sa subalternul dlui Ministru Irimescu, încât prin Domnia sa cere vicariatul? Acum i-au cunoștință de acest fapt. De va fi ajuns propunerea dlui ministru la Sf. Sinod – nu știu. În ședința înaltei corporații nu s-a adus. Nici n-am fost încunoștiințat despre zidirea unei ‘catedrale’ la Cleveland, știre venită pe altă cale […]. Părintele Truța știe care este calea normată de art. 132 din Statut. Și în temeiul acestuia l-am și numit vicar, încă din toamna anului 1938. A renunțat însă. Și când a fost invitat din nou în ședința plenară a Consiliului Episcopiei – a refuzat. Cât Episcopia misionară își are titularul ei se umblă în zadar pe alături. Căci Biserica își are legile sale, autonome’. Acesta este numai un fragment dintr-o scrisoare a eparhiotului american în care se arată încălcările statutare săvârșite de unii preoți din America, lucruri care se vor accentua tot mai mult până spre instalarea comunismului la București, când se va produce acea nefericită dezbinare spirituală a românilor de peste ocean.

(Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 13 octombrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…