Adunarea Generala a Academiei Romane a confirmat in data de 24 martie 2006 propunerea sectiei de Istorie si Arheologie de a se acorda domnului prof. dr. Emilian Popescu, statutul de membru de onoare al Academiei Romane, iar in ziua de 31 martie, intr-un cadru festiv, i-au fost oferite insemnele de membru al Academiei Romane de catre presedintele Academiei Romane, domnul Eugen Simion, in fata prezidiului si a numerosi academicieni si a altor membrii alesi in acest for de stiinta si cultura. Insemnele constau in diploma si insigna oferite de presedintele Academiei, carnetul de membru al Academiei Romane, precum si o serie intreaga de publicatii ale Academiei si invitatia de a participa, in zilele de 3 – 5 aprilie 2006, la festivitatile legate de aniversarea a 140 de ani de la infiintarea Academiei Romane. La aceste festivitati, care se vor desfasura in colaborare cu Academia Franceza, vor participa si alti 40 de presedinti sau reprezentanti ai Academiilor din intreaga Europa. De asemenea, aceste festivitati vor fi onorate si de prezenta domnului Traian Basescu, presedintele Romaniei. Domnul acad. prof. dr. Emilian Popescu este cercetator de exceptie in domeniul istoriei, arheologiei si epigrafiei antice si crestine, al spiritualitatii bizantine, autor al unei opere intinse si profunde, demna de cinstire la nivelul inaltului for al Academiei Romane. Domnia sa s-a remarcat in mod cu totul deosebit prin cercetarea si punerea in lumina a izvoarelor istorico-literare care atesta apostolicitatea crestinismului romanesc, predica Sfintilor Apostoli Andrei si Filip pe teritoriul stravechi al Romaniei de astazi si prin studiul organizarii bisericesti in primul mileniu crestin.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





