Agenția de știri BASILICA împlinește astăzi, 16 iunie, doi ani de la lansare. În anul 2008, la sărbătoarea Sfintei Treimi, Agenția de știri BASILICA și-a început activitatea. După oficierea slujbei Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal, la Biserica ‘Sfântul Spiridon Nou’ – paraclis patriarhal din Capitala, în sala ‘Europa Christiana’ a Palatului Patriarhal a urmat o ceremonie, dedicată acestui eveniment, deschisa printr-o slujba de Te Deum, în prezenta Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Cu această ocazie a fost lansat site-ul basilica.ro, începându-și astfel activitatea Agenția de Știri BASILICA, a Patriarhiei Române.
Încă de la lansarea site – ului, Patriarhul României a arătat în mod clar că Agenția de știri nu își propune o concurență cu alte instituții similare, ci scopul ei este de a aduce bucurie acolo unde este întristare, comuniune unde se află însingurare: „Agenția de Știri BASILICA și toate celelalte componente (ale Centrului de Presă BASILICA) nu concurează pe nimeni din lumea aceasta, dar pot ajuta pe fiecare dacă fiecare dorește să se mântuiască. Ea nu concurează alte televiziuni, alte ziare, pentru că nu ne interesează concurența ci comuniunea, nu competiția și puterea lumească, ci ne interesează să aducem bucurie acolo unde este întristare, să aducem comuniune unde se află însingurare multă”, a spus Preafericirea Sa.
Activitatea Agenției de știri BASILICA, de la inaugurare până în prezent, a fost una bogată, astfel evenimentele religioase desfășurate în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, și nu numai, au fost mediatizate într-un număr de peste 10000 de știri și informații, în cea mai mare parte privind viața eparhiilor Patriarhiei Române, din țară și străinătate. Site-ul basilica.ro, de la înființare până acum, a înregistrat peste două milioane de accesări, atât din țară cât și din străinătate. Accesările din România au însumat un procentaj de aprox. 40% iar cele din străinătate aprox. 60%, aici menționăm țări precum: S.U.A, Republica Moldova, Italia, Franța, Germania, Spania, Anglia, Grecia, Danemarca, Suedia, Canada, Austria, Ungaria, Irlanda, Rusia, Belgia, Elveția, Olanda, Australia, Israel, Japonia, Polonia, Turcia, Finlanda și altele. Astfel, Agenția de Știri BASILICA este o punte de legătură între creștinii ortodocși din țară și străinătate.
Fluxul de știri este actualizat în fiecare zi, adaptându-se permanent, în funcție de evenimentele care apar în viața Bisericii Ortodoxe Române.





