Duhul Sfânt face să rodească în noi darurile

În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt sau a Rusaliilor, duminică 3 iunie 2012,Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Catedrala patriarhală de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, informează Ziarul Lumina. După Sfânta Liturghie, a fost oficiată Vecernia plecării genunchilor, cea de-a treia Vecernie specială care se oficiază în cursul anului bisericesc.

În cuvântul de învățătură, Patriarhul României a explicat că atât Sfânta Evanghelie, cât și Apostolul care s-au citit în cadrul slujbei ne arată că Hristos este Lumina vieții noastre și că această Lumină se dăruiește nouă prin Pogorârea și prin lucrarea Duhului Sfânt în lume. Motivul pentru care noi sărbătorim Pogorârea Duhului Sfânt la zece zile după Înălțarea Domnului este ca noi să înțelegem mai bine că Duhul Sfânt nu s-a dat oamenilor decât după Răstignirea, Învierea și Înălțarea Mântuitorului la Cer, adică abia după ce Hristos a realizat în Sine împăcarea noastră cu Dumnezeu, aducând firea noastră omenească Tatălui ca o pârgă, ca un semn de ascultare desăvârșită, până la moarte. Iar pentru a ne arăta că împăcarea s-a realizat, Dumnezeu Tatăl împreună cu Fiul Său trimit pe Duhul Sfânt în lume, revărsând peste oameni plinătatea darurilor lui Dumnezeu.

Preafericirea Sa a mai arătat că Duhul Sfânt ne aduce darurile împăcării, dar deodată cu acestea El constituie Biserica lui Hristos, motiv pentru care a fost numit de Sfântul Vasile cel Mare ‘Arhitectul Bisericii’. ‘Duhul Sfânt constituie Biserica și El sfințește toată lucrarea Bisericii sau prin El Biserica sfințește viața oamenilor, lucrările și natura. În mod deosebit, Duhul Sfânt face să rodească în noi darurile pe care le-am primit la Botez prin dreapta credință. Cel dintâi dar este iubirea, urmat apoi de pace și bucurie. Cine nu cultivă iubirea smerită, care se naște din rugăciune și se arată în fapte bune, nu poate avea pace în suflet și nici bucurie. Deci semnul prezenței Duhului Sfânt în viața noastră este dragostea față de Dumnezeu, râvna pentru cele sfinte, dorința de a ne ruga mai mult și de a săvârși mai multe fapte bune’, a explicat Patriarhul Daniel.

Întrucât Duminica Rusaliilor a coincis anul acesta cu Duminica părinților și copiilor, instituită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2009, Patriarhul României a citit mesajul intitulat ‘Părinții și copiii în lumina iubirii lui Dumnezeu’, prin care a îndemnat parohiile, mănăstirile și unitățile social-filantropice ale Bisericii noastre și pe toți oamenii cu suflet mare ‘să ajute mai mult familiile cu mulți copii, copiii bolnavi, orfani și săraci, pentru a simți că iubirea milostivă lui Hristos pentru ei se arată prin mâinile noastre harnice și darnice!’

După Sfânta Liturghie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Vecernia plecării genunchilor, în cadrul căreia au fost rostite șapte rugăciuni speciale și au fost binecuvântate frunzele de nuc, care amintesc simbolic de limbile ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii lui Hristos, trimiși de El să binevestească Evanghelia Sa în limbi diferite, adică popoare diferite, până la marginile pământului, începând de la Ierusalim.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…