În Duminica a IV-a din Postul Mare, numită și a Sfântului Ioan Scărarul, astăzi, 3 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Arhiepiscopală ‘Sfântul Ierarh Nicolae’ din Râmnicu Vâlcea, informează arhiram.ro.
La sfârșitul slujbei, Părintele Ion Predescu, Eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale, a făcut cunoscut programul slujbelor din săptămâna a V-a din Postul Mare, slujbe ce vor fi săvârșite după un program liturgic special: miercuri – Denia Canonului cel Mare și vineri – Denia Acatistului Bunei. Apoi, a adresat celor prezenți invitația de a participa, marți 5 aprilie, la conferința duhovnicească ce o va susține Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, la Sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, pe tema: „De la Taina Sf. Botez – la Taina Sf. Cununii: Viața noastră între Dumnezeu și lume”.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim i-a binecuvântat pe numeroșii credincioși prezenți la Sfânta Liturghie urându-le să petreacă Postul Mare în pace și liniște sufletească.





