Duminică, 01 iunie, când facem pomenirea Sfântului Iustin Martirul și Filosoful și a Sfinților Mucenici Hariton și Firm, Biserica ortodoxă se va afla în cea de a VII-a Duminică după Paști numită și „a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic”. Pericopa Evanghelica rânduită să se citească la Sfânta Liturghie este de la Ioan 17,1-13 și prezintă Rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos din cadrul Cuvântării de despărțire.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent în această Duminică a Penticostarului în mijlocul credincioșilor din Alba Iulia. Arhipăstorul va sluji Sfânta Liturghie și va rosti cuvântul de învățătură la Catedrala Reîntregirii. Răspunsurile la Sfânta Liturghie vor fi date de către Corala „Timotei Popovici” din Sibiu, condusă de către părintele diac. Dan-Alexandru Streza, potrivit reintregirea.ro.
Această duminică, a șaptea după Sfintele Paști, este consacrată mărturisirii dreptei credințe și unității Bisericii și ne îndeamnă să păstrăm dreapta credință, mai ales astăzi, într-o lume din ce în ce mai tulburată și mai rătăcită din punct de vedere spiritual. Ea ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox așa cum ni l-au lăsat nouă moștenire Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, și cei de la Sinodul al II-lea Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în anul 381, când s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox, pe care îl rostim la Botez și la fiecare Sfântă Liturghie, întrucât reprezintă credința noastră ortodoxă în formă concentrată.





