Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a slujit la 11 noiembrie 2012, în Duminica a 25-a după Rusalii la Catedradala mitropolitană ” Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara.
În cadrul Sfintei Liturghii, Iearhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei timișorene. În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, după cum ne informează mitropolia-banatului.ro, Preasfințitul Paisie Lugojanul a subliniat învățăturile desprinse din pericopa evanghelică duminicală, de la Luca, 10, 25-37. În acest sens, Preasfinția Sa a arătat că « Pilda samarineanului milostiv » reprezintă pentru noi toți un îndemn la fapte bune și un exemplu de iubire a celor aflați în grele încercări și părăsiți de cei apropiați în grijile și necazurile lor. În finalul slujbei, Ierarhul a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea și dragostea părintească a Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului.





