Duminica Ortodoxiei

Prima Duminica din Postul Mare este Duminica Ortodoxiei.

La 11 martie anul 843 s-a tinut un Sinod la Constantinopol care a restabilit cultul icoanelor, dupa un secol de mari tensiuni in Biserica in aceasta problema. Intrucat sinodul s-a tinut in ajunul primei duminici a Postului Mare, iar restabilirea cultului icoanelor a constituit o noua biruinta a Ortodoxiei asupra ereziilor, s-a stabilit ca in fiecare an, prima Duminica din Sfantul si Marele Post, numita de atunci Duminica Ortodoxiei, sa comemoreze biruinta dreptei credinte in fata tuturor ereziilor care au atacat Biserica. La sinodul din 843 a fost citit un document numit Synodicon care expune invatatura ortodoxa a Bisericii si cuprinde o comemorare solemna a tuturor celor care au contribuit la aceasta biruinta, precum si o condamnare a tuturor adversarilor Ortodoxiei. In acest an s-au implinit 1160 de ani de la proclamarea oficiala a Duminicii Ortodoxiei. Prea Cucernicul Parinte Conferentiar Dr. Ion Vicovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi ne-a relatat despre acest eveniment urmatoarele: ‘La 11 martie 843 a fost dat Synodicon-ul. Synodicon-ul era un act oficial al Patriarhiei Ecumenice prin care s-a serbat si s-a stabilit cultul sfintelor icoane, impotriva luptei iconoclaste, care a durat mai mult de un secol, dar in mod deosebit el semnifica biruinta dreptei credinte impotriva tuturor ereziilor. Desi a fost dat la capatul unor lupte iconoclaste de mai bine de un veac, Synodicon-ul a cuprins in final condamnarea tuturor ereziilor care au fost in Biserica si au tulburat Biserica in decursul timpului, incepand chiar inainte de Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325 si pana in momentul respectiv.’

Ca in fiecare an, in Duminica Ortodoxiei, Biserica Ortodoxa Romana organizeaza colecta pentru Fondul Central Misionar. Acest fond misionar, infiintat de Patriarhul Iustinian Marina, in secolul trecut, are ca scop sustinerea activitatilor filantropice ale Bisericii, precum si sprijinirea comunitatilor romane din diaspora.

(Radio Trinitas)

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…