La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei a avut loc joi, 29 martie 2012, ședința lunară a Consiliului eparhial, care a dezbătut și aprobat probleme curente ale secțiilor administrativ bisericească, culturală, economică, de asistență socială și patrimoniu, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.
Potrivit vicarului administrativ al Arhiepiscopiei Timișoarei, pr. Ionel Popescu, la acest consiliu a fost aprobată o sumă de bani pentru salarizarea preoților din 63 de parohii ale Arhiepiscopiei Timișoarei care se confruntă cu probleme de natură financiară. O altă solicitare a venit din partea ‘Asociației Astra Română’, care desfășoară activități culturale pentru frații noștri din afara granițelor, îndeosebi din Serbia și Valea Timocului, căreia i-a fost acordat un ajutor financiar în valoare de 5.000 lei. ‘Asociația foștilor deținuți politici din județul Timiș’ ridică un monument la Pădurea Verde în amintirea victimelor ce au fost împușcate acolo, pentru care Centrul eparhial a acordat suma de 3.000 lei. De asemenea, eparhia sprijină un spectacol caritabil la Opera Română din Timișoara pentru copiii bolnavi de leucemie de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ‘Louis Țurcanu’ Timișoara și totodată colectează de fonduri necesare achiziționării unui aparat de păstrare a celulelor stem, aparat care costă peste 60.000 lei. Prin strădaniile Centrului eparhial a fost colectată deja suma de 41.000 lei, acesta contribuind cu suma de 10.000 lei. Acestea sunt câteva din subiectele principale abordate astăzi în ședința Consiliului eparhial, rezolvate și aprobate, între care și completarea a două parohii vacante din Protopopiatul Făget. Două parohii din cuprinsul arhiepiscopiei, care au biserici în construcție, respectiv Iosefalău din Protopopiatul Lugoj și Timișoara Nord, Protopopiatul Timișoara I, au fost scutite de plata contribuțiilor eparhiale pe anii 2011-2012 spre a fi ajutate să finalizeze lucrările de construcție la lăcașurile de cult.





