Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, la Deva, s-a organizat, luni, 17 iunie 2013, premierea elevilor care s-au remarcat la nivel județean și mai ales național prin rezultatele obținute la Olimpiada de Religie, a precizat Părintele Gabriel Basa, Inspector Învățământ. De menționat este faptul că rezultate deosebite s-au înregistrat în acest an la etapa națională, unde au fost obținute următoarele premii:
Premiul I : Taelup Teodora; clasa a VII-a, Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara, profesor coordonator Simona Voivozeanu.
Premiul al II-lea: Munteanu V. Maria Liana, clasa a XII-a, Seminarul Teologic „Sfânta Ecaterina” Prislop, profesor coordonator monahia Nicodema Stoica.
Premiul al III-lea: Păun Adela, clasa a X-a, Colegiul Teoretic „Mihai Eminescu” Petroșani, profesor coordonator, preot Adrian Boantă.
Oprița C. Elena Roxana, clasa a X-a, Seminarul Teologic Sf. Ecaterina” Prislop, profesor coordonator Cristina Ramona Radeș.
Mențiune: Muntean Ruxandra, clasa a XII-a, Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie, profesor coordonator Narcisa Grădinescu.
Premii speciale: Găldău Raluca-Lavinia, clasa a IX-a, Colegiul Național „Aurel Vlaicu” Orăștie, profesor coordonator Narcisa Grădinescu.
Mălai G. Maria Iustina, clasa a XI-a, Seminarul Teologic Sf. Ecaterina” Prislop, profesor coordonator monahia Petronia Orzea.
Rugăciunea de mulțumire adresată lui Dumnezeu, săvârșită de Preacuviosul Părinte Protosinghel Nestor Dinculeană, consilier pastoral-liturgic al Episcopiei Devei și Hunedoarei, împreună cu Părintele Florin Dobrei, consilier cultural și părintele Gabriel Basa, inspectorul de învățământ al aceleiași instituții, în prezența Preasfințitului Părinte Gurie și a celor 27 de elevi premiați, precum și a profesorilor care s-au străduit să îi învețe adevărurile de credință, a fost urmată de cuvântul de suflet al ierarhului nostru.
La final Preasfințitul Părinte Episcop a împărțit elevilor diplome și binemeritatele premii iar profesorilor și părinților coordonatori câte un exemplar din lucrarea „Studii de teologie morală și filosofia valorilor”, a părintelui Dumitru I. Belu, recent publicată în Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei.





