Jumătatea lui Ghenar ne prilejuieşte aduceri-aminte despre Mihai Eminescu, căci pe 15 ianuarie se împlinesc 165 de ani de la naşterea celui pe care Constantin Noica l-a numit „omul deplin al culturii române“. De aceea se cade să aşternem câteva rânduri despre inepuizabilul stihuitor, oprindu-ne la unele aspecte legate de viaţa rubedeniilor sale călugărite, deoarece ele au contribuit într-o bună măsură la conturarea convingerilor religioase ale poetului căci, prin intermediul lor, a cunoscut rugăciunea şoptită, rânduielile mănăstireşti şi tihna patriarhală a aşezărilor noastre cenobitice.
Cu acestea s-a întâlnit prima oară în Mănăstirea Agafton din ţinutul Botoşanilor, acolo unde îmbrăcaseră haina cernită patru din surorile mamei sale, Raluca, care provenea dintr-o familie profund religioasă, cu nouă copii, şase din ei călugărindu-se. Însă, înainte de orice altceva, dorim să evidenţiem relaţia specială existentă între bunicul lui Eminescu, Vasile Iuraşcu, şi Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi. Se pare că al doilea copil al său, Iordachi, a avut un comportament agresiv faţă de părinţi, fapt ce l-a determinat pe bătrânul stolnic să-i scrie mitropolitului prin 1837, plângându-se de violenţa progeniturii, rugându-l să-l ajute la îndreptarea răzvrătitului fecior. Formula de încheiere a jalbei ne dezvăluie legătura deosebită, profundă, dintre vlădică şi bunicul lui Eminescu: „al Înaltpreasfinţiei Voastre nevrednic fiu sufletesc, Vasile Iuraşcu, Stolnic“. Mitropolitul Veniamin intervine la aşa-numitul „Dipartament al Trebilor din Lăuntru“, sugerând organelor abilitate să trimită pe împricinat la Mănăstirea Secu spre pocăinţă şi îndreptare.
Mai multe detalii în Ziarul Lumina.
