Emoție și nostalgie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași

Momente încărcate de emoție și nostalgie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, unde zeci de absolvenți din promoția 1993, prima a facultății, s-au revăzut luni, 27 mai 2013, după 20 de ani de la terminarea studiilor universitare, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Prima promoție a Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași s-a reîntâlnit luni, 27 mai 2013, după 20 de ani de la absolvire. În Catedrala mitropolitană din Iași, Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor impresionant de preoți, a oficiat Sfânta Liturghie, după care a urmat o slujbă de parastas pentru toți profesorii și absolvenții din promoția amintită trecuți la odihna cea veșnică, precum și o slujbă de Te Deum. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Gheorghe Simionescu a fost hirotonit diacon de PS Calinic Botoșăneanul.

Activitățile aniversare ale promoției 1993 au continuat în „Sala Coloanelor” din cadrul Facultății de Teologie din Iași, în prezența părintelui decan Ion Vicovan, cu strigarea catalogului și cu discursurile dedicate momentului, fiecare participant prezentându-și realizările obținute în acești 20 de ani, atât în viața profesională, cât și în cea personală. Emoția momentului a fost completată cu depănarea amintirilor desprinse de pe băncile facultății, precum și cu revederea profesorilor.

„Viața și harul preoției sunt daruri de la Dumnezeu”

Printre absolvenții primei promoții a Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași se numără părintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și mare eclesiarh al Catedralei patriarhale, pr. lect. univ. dr. Ilie Melniciuc-Puică și pr. lect. univ. dr. Adrian Lucian Dinu, ambii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „D. Stăniloae” din Iași, pr. lect. univ. dr. Florin Spanache de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanța, pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, pr. Constantin Pânzariu, protopop al Protopopiatului Darabani, maica Olimpiada Neagu, stareța Mănăstirii Războieni, părintele-poet Dorin Ploscaru, părintele Grigore Andron, fost profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.

Unii dintre aceștia ne-au spus câteva cuvinte legate atât de anii studenției, cât și de momentul revederii colegiale. „În primul rând, constat că acești 20 de ani au trecut foarte repede. Parcă mai ieri eram aici, la începutul acestei facultăți, cu bucuriile, dar și cu încercările din acea vreme, în prima promoție a Facultății de Teologie «Dumitru Stăniloae» din Iași, alături de cei 52 de colegi. Astăzi, la această aniversare, ne aducem aminte de acele momente când studiam aici, când slujeam în Catedrala mitropolitană, când eram plini de entuziasm și de nădejde în viitoarea misiune. Totodată, ne simțit datori să ne aducem aminte de mitropolitul-ctitor care a înființat Facultatea de Teologie ieșeană, actualul Părinte Patriarh Daniel, de primul nostru rector, Arhiepiscopul de astăzi al Sucevei și Rădăuților, Înalt Preasfințitul Pimen, de următorul rector, devenit apoi decan, părintele Viorel Ioniță, dar și de toți ceilalți profesori care s-au ostenit pentru noi, care ne-au învățat cuvântul Evangheliei și care ne-au arătat cuvintele vieții veșnice. Pe cei trecuți la cele veșnice, profesori și colegi, i-am pomenit la slujba Parastasului, iar noi ceilalți, care am rămas încă să luptăm și să ne facem datoria, I-am mulțumit lui Dumnezeu prin slujba Te Deumului, pentru binefacerile pe care le-am primit, atât în timpul studiilor, cât și în acești 20 de ani care au trecut de când am absolvit Facultatea de Teologie”, ne-a spus arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și mare eclesiarh al Catedralei patriarhale.

„Ceea ce pot spune după 20 de ani de la absolvirea facultății este că am aflat, odată cu trecerea timpului, că viața și harul preoției sunt daruri de la Dumnezeu. Simt o mare bucurie și mulțumire că pot să slujesc în ogorul lui Dumnezeu, și cred că dorința de a sluji și entuziasmul promoției mele au rămas la majoritatea dintre noi. Cu toții suntem bucuroși că ne întâlnim la acest moment, în această zi minunată a cinstirii Sfântului Ioan Rusul, emoționați și plini de speranța că Dumnezeu ne va rândui și de acum înainte putere ca să fim alături de credincioșii noștri și de familiile noastre”, ne-a mărturisit pr. lect. univ. dr. Adrian Lucian Dinu de la Facultatea de Teologie din Iași.

„Unii dintre noi au început Facultatea de Teologie la București, alții la Sibiu, iar la începerea anului doi, ni s-a spus că cei din Moldova trebuie să venim la Iași, unde s-a reînființat Facultatea de Teologie. La început, baza materială a facultății nu era încă pusă la punct, ducându-se la acel moment tratative pentru redobândirea actualei clădiri a facultății. Am făcut la început cursuri în podul Primăriei Municipiului Iași, apoi în Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, însă au fost niște ani care ne-au marcat frumos și pozitiv sufletește, întrucât am avut profesori de înaltă ținută”, a precizat și pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău.

Cel care s-a ocupat în mod special de organizarea revederii promoției 1993 a Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a fost părintele Gheorghe Lutic de la parohia „Sfântul Nicolae” – Socola din Iași. Facultatea de Teologie din Iași, după cum ne-a declarat pr. prof. univ. dr. decan Ion Vicovan, a fost înființată în anul 1860, odată cu inaugurarea Universității din Iași, însă în anii următori instituția a fost închisă. Instituția de învățământ a fost reînființată începând cu anul universitar 1990-1991, la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Sucevei.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…