Episcopia Dunarii-de-Jos a organizat un amplu program social-filantropic de ajutorare a persoanelor nevoiase: bolnavi, batrani, detinuti.

Urmand indemnul Mantuitorului nostru Iisus Hristos din Evanghelia din Duminica Infricosatei Judecati (15 februarie 2004) si traditiei Bisericii Ortodoxe Romane, Episcopia Dunarii-de-Jos a organizat in cele 2 municipii ale sale, Galati si Braila, activitati misionare si social-filantropice avand ca destinatari persoane aflate in dificultate.

In Duminica Infricosatei Judecati, dupa savarsirea in biserici a Sfintei Liturghii, preotii impreuna cu membrii Comitetelor Parohiale s-au deplasat in spitale, azile si penitenciare aducand cuvant de mangaiere si de imbarbatare, precum si diverse ajutoare materiale celor aflati in respectivele asezaminte.

Astfel, in Municipiul Galati, 11 parohii au oferit carti de rugaciune, cruciulite, dulciuri, obiecte de igiena personala detinutilor din Penitenciarul din Galati, bolnavilor de la Spitalul Municipal si Spitalul Judetean ‘Sfantul Apostol Andrei’, precum si batranilor de la Centrul de Ingrijire si Asistenta Razboieni si Caminul pentru Persoane Varstnice.

In Municipiul Braila, 31 de parohii au ajutat bolnavii si batranii din mai multe institutii: Spitalul Judetean ‘Sfantul Nicolae’, Spitalul ‘Sfantul Spiridon’, Spitalul ‘Sfantul Pantelimon’, Caminul de Batrani ‘Sfantul Nicolae’ si Caminul de Batrani ‘Sfintii Apostoli Petru si Pavel’, Caminul de Batrani Neuro-Psihici de la Chercea, Caminul-Spital de la Baldovinesti, Penitenciarul Braila si Centrul de Reeducare a Minorilor de la Tichilesti.

Trei parohii din Protoieria Faurei au oferit spitalelor de pe raza parohiilor alimente, iconite si carti de rugaciune.

Episcopia Dunarii-de-Jos a realizat astfel cu ajutorul credinciosilor donatii in valoare de 78 milioane lei. Dupa cum au marturisit cei vizitati, prezenta preotilor si a credinciosilor langa dansii a fost prilej de bucurie.

Aceasta actiune face parte din calendarul evenimentelor liturgice, culturale, misionare si filantropice pe anul 2004 al Eparhiei Dunarii-de-Jos si s-a desfasurat cu binecuvantarea Prea Sfintitului Casian, Episcopul Dunarii-de-Jos.

Biroul de presa

al Episcopiei Dunarii-de-Jos

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…