Astfel, la Centrul eparhial si la toate parohiile de pe cuprinsul Episcopiei Sloboziei si Calarasilor, credinciosii vor putea dona bani, alimente sau alte bunuri care mai apoi vor fi distribuite celor care au de suferit de pe urma revarsarii apelor. Mai multe detalii despre aceasta initiativa filantropica ne-a oferit parintele Adrian Baches, consilier pe probleme de asistenta sociala al Episcopiei Sloboziei si Calarasilor: ‘O data cu inundatiile care au aparut si anul acesta, Episcopia Sloboziei si Calarasilor a initiat o colecta in parohiile de pe cuprinsul Episcopiei avand ca scop ajutorarea persoanelor afectate de aceste inundatii. Totodata, cu ocazia sarbatorii Sf. Pasti, in doua localitati din municipiul Oltenita au fost acordate ajutoare sinistratilor, constand in alimente specifice sarbatorii. Colecta este in derulare si in momentul in care vom centraliza, le vom distribui in functie de zonele afectate, atat banii colectati, cat si celelalte ajutoare’.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





