Eroii neamului, omagiați în Eparhia Hușilor

În parohiile din cele trei protopopiate ale Episcopiei Hușilor au fost săvârșite joi, 24 mai, slujbe de pomenire în memoria eroilor căzuți pe câmpurile de luptă. Au fost depuse coroane de flori și s-au organizat defilări ale gărzilor de onoare la monumentul eroilor din Cimitirul Eternitatea din Bârlad, la Cimitirul Eroilor al parohiei ‘Sfântul Toma’ din Huși și la Cimitirul Eternitatea din Vaslui.

Preoții din Bârlad au oficiat joi, 24 mai, slujba Parastasului la monumentul eroilor din Cimitirul Eternitarea din oraș pentru cei care și-au dat viața pentru libertate și pentru demnitatea Bisericii. După cum a relatat pentru „Ziarul Lumina” pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, cu acest prilej ‘s-a păstrat un moment de reculegere emoționant, s-a intonat imnul național și s-a dat onorul de garda Garnizoanei Militare din Bârlad’. ‘Au fost susținute alocuțiuni legate de cinstirea eroilor neamului. Având în vedere că Biserica a fost întotdeauna alături de cei care s-au jertfit pentru neam și țară, preoții din Bârlad s-au adunat pentru a-i pomeni. Preoții din mediul rural au cinstit eroii așa cum se cuvine, după Sfânta Liturghie oficiind Parastasul cuvenit la monumentele ridicate în memoria lor. La manifestarea dedicată eroilor din Bârlad au fost prezenți șase veterani de război, deși sunt înaintați în vârstă. Cu toții, preoți, elevi de la școli, credincioși și militari, am adus un omagiu eroilor așa cum ne învață datina străbună. Nouă, celor de astăzi, nu ne rămâne decât să le cinstim memoria, să le aducem un prinos de recunoștință. Astfel, cei care vor veni după noi vor putea să ia exemplul celor care trăim astăzi. Înaintașii noștri ne-au lăsat neamul și credința care ne mențin pe aceste meleaguri, fără ca cineva să poată înclina ceva din ceea ce înseamnă românism, creștinism și demnitate’, a spus pr. protopop Vasile Lăiu. Corala ‘Gheorghe Cucu’, a preoților Protopopiatului Bârlad, a susținut la final un concert de cântece patriotice.

Parastas pentru eroi în parohia ‘Sfântul Toma’ din Huși

În Cimitirul Eroilor al parohiei ‘Sfântul Toma’ din Huși a fost oficiată joi, 24 mai, slujba Parastasului, care a fost urmată de defilarea cadrelor militare. Au participat veterani de război, credincioși, elevi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ‘Sfântul Ioan Gură de Aur’ din Huși, reprezentanți ai autorităților locale și ai Armatei Române. În așezământul social al parohiei ‘Sfântul Toma’ a fost oferită la final o agapă frățească.

‘În jurul prânzului, alături de credincioșii din biserică, care au pregătit coliva de pască și de ouă roșii, cu steagurile din sfântul lăcaș și cu sufletele înflorite către cerul care ne oferea rouă din belșug, am mers la cimitirul eroilor. Cimitirul eroilor a fost amenajat de parohia ‘Sfântul Toma’ din Huși între anii 1982-1990 cu ajutorul Înalt Preasfințitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pe vremea când era Episcopul Romanului și Hușilor. Crucile erau împrăștiate în cimitir pentru că în acea vreme comuniștii nu îi cinsteau pe eroi, dar mai ales pe cei care au murit în 1941 în războiul de eliberare a teritoriilor ocupate din Basarabia. Crucile de pe mormânt au fost refăcute, dar în acea vreme nu ni s-a permis să punem pe placa de marmură anul morții. Tot în cimitirul parohiei noastre s-a ridicat un monument în cinstea eroilor din Primul Război Mondial. Cu acest prilej, de Ziua Eroilor s-au depus pentru prima dată coroane’, a spus pr. paroh Marcel Miron.

Îndemn la păstrarea limbii, credinței și demnității românești

La monumentul eroilor aflat în Cimitirul Eternitatea din Vaslui fost oficiată joi, 24 mai, slujba Parastasului de către un sobor de preoți. Părintele Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui, a adresat un cuvânt în care a vorbit despre cinstirea eroilor neamului. ‘Au participat copii de la școlile din Vaslui, reprezentanți ai instituțiilor descentralizate. Garda de onoare a dat onorul, apoi a urmat slujba de pomenire’, a spus pr. protopop Vasile Pârcălabu, care i-a îndemnat pe cei prezenți să păstreze limba, credința și demnitatea, pe care să le transmită și urmașilor.

‘Modelul creștin-martiric al tinerilor morți pe câmpul de luptă’, la Suceava

La Monumentul Eroilor din Piața ‘Nada Florilor’ din Fălticeni a fost oficiată, joi 24 mai, o slujbă de pomenire pentru ostașii care s-au jertfit pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești. Au participat reprezentanți de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Municipiului Fălticeni, Școala de Subofițeri Jandarmi, veterani de război, cadre militare și numeroși credincioși. Ostașii căzuți pe front în cele două războaie mondiale au fost omagiați, în urmă cu două zile, în parcul parohiei Adâncata, Protopopiatul Suceava 1, aflat pe esplanada din fața monumentului ridicat în cinstea eroilor. ‘Au fost depuse coroane și s-au rostit alocuțiuni care au punctat semnificația jertfei eroilor și modelul creștin-martiric al tinerilor morți pe câmpurile de luptă. La final s-au împărțit copiilor ouă roșii, pască, cozonac, colivă, sucuri, înghețată și colăcei’, a declarat pr. paroh Alexandru Grivinca.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…