Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, a găzduit sâmbătă, 24 martie 2012, desfășurarea etapei județene, la nivelul județului Bihor, a concursului național Cultură și spiritualitatea românească, după cum ne-a precizat Pr. Radu Rus.
Adresat elevilor de gimnaziu și liceu, concursul Cultură și spiritualitate românească, își propune să valorifice personalitatea culturală deschisă a elevilor capabili de performanță din învățământul preuniversitar, pasionați de literatură și religie, și are ca obiectiv fundamental promovarea interdisciplinarității, prin identificarea arhetipului literaturii de inspirație sacră și valorificând cunoștințele elevilor despre valorile spirituale românești cu scopul cultivării respectului față de acestea și a asumării lor.
Concursul se desfășoară pe două secțiuni tematice: Lumea între sacru și profan – secțiunea tematică pentru elevii de gimnaziu, respectiv Hermeneutica textelor sapiențiale – secțiunea tematică pentru elevii de liceu.
La această etapă a concursului au participat 50 de elevi din 14 școli din județul Bihor, 4 dintre aceștia fiind elevi ai Liceului Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea. Eleva Alexandra Dansa, din clasa a VI-a A, de la Liceul Teologic Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, pregatită de profesoarele Mirela Rus (Limba română) si Florica Popovici (Religie), a obtinut premiul I, la nivelul claselor V-VI, cu 96 de puncte, calificându-se astfel pentru etapa națională a acestui concurs.





