În urma finalizării lucrărilor de restaurare, biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, din Parohia Tamași, Protopopiatul Bacău, a fost târnosită. Slujba a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, informează TRINITAS TV.
După slujba de sfințire a fost oficiată și Sfânta Liturghie arhierească, la care au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și un număr mare de credincioși.
În aceeași localitate, Chiriarhul locului a binecuvântat un monument al eroilor amplasat în imediata apropiere a bisericii, precum și noul sediul al Primăriei.





