Biserica Olari din București, împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Grădinița nr. 271 și Centrul Social Educațional ADORNO au organizat evenimentul cultural – filantropic „Sf. Antipa la Olari”, duminică, 10 aprilie 2011, la Sala de Festivități a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Capitală. În această acțiune, au fost implicați cca. 60 de copii din cadrul DGASPC, din Grădinița nr. 271 și din Parohia Olari, alături de invitații speciali, Ansamblul Folcloric „Cununa Carpaților” al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, după cum ne-a mărturisit Pr. Mihai Iordache, preot slujitor la Biserica Olari din Capitală.
Evenimentul a avut următorul program:
1. Dansuri populare folclorice din Muntenia – interpretate de trupa de dansuri a copiilor din familia Bisericii Olari;
2. Dansuri populare tradiționale din Dobrogea – Ansamblul folcloric „Cununa Carpaților” al Centrului Național de Artă Tinerimea Română;
3. Piesa de teatru „Sf. Mc. Antipa, Episcopul Pergamului”;
4. Momente muzicale;
5. Dansuri populare folclorice din Oltenia
6. Expoziție de olărit.
Trupa de dansuri populare a copiilor Bisericii Olari a fost alcătuită și coordonată de dl arh. Viorel Cioacă, coregraful Ansamblului „Cununa Carpaților” și dl Ioan Tănase, coregraful Ansamblului Folcloric „Doina Bucureștiului” al Fundației pentru Tineret a Municipiului București, cărora le aducem sincere și calde mulțumiri pentru tot efortul depus.
Piesa de teatru, regizată de dna Eleonora Iordache, și pusă în scenă cu ajutorul dnei Andreei și al dlui Andrei Mateiu, actori la Teatrul Metropolis din București, a reprezentat momentul central al sărbătoririi Sf. Mc. Antipa, prin evocarea vieții și a martiriului acestuia.
Vasele de lut, realizate de copiii bisericii în satul Olari (Hurezi, jud. Vâlcea), cu meșterul popular Gheorghe Țambrea, au fost pictate de ei, sub îndrumarea dnei prof. Ileana Paraschivoiu, și au reprezentat imagini cu Sf. Mc. Antipa, motive pascale și de artă tradițională românească.
În timpul spectacolului, copiii au impresionat în mod deosebit pe toți cei prezenți, prin frumusețea dansului popular, prin măiestria jocului tradițional, prin seriozitate, candoare și o prezență scenică deosebită, intrând cu ușurință în viața Sf. Mc. Antipa și în cultura și arta cetății Pergamului, unul din cele mai importante centre culturale ale antichității și inventatoare a pergamentului, și prin arta olăritului și a picturii ceramice.
La final, ca semn de prețuire și de recunoștință, copiii au primit daruri de îmbrăcăminte, dulciuri și încălțăminte, și un premiu surpriză constând dintr-o excursie la Castelul Peleș.
Întregul eveniment a fost prilejuit de sărbătorirea Sf. Mc. Antipa, Episcopul Pergamului (11 apr), cel de-al treilea hram al Bisericii Olari, unul dintre cei mai vechi sfinți ai creștinătății (†92), fiind hirotonit ca primul episcop al Pergamului, de către Sf. Ap. și Ev. Ioan, și amintit în Biblie (Apoc. 2, 13). Recent au fost descoperite, în arhiva parohiei, câteva părticele din moaștele Sf. Mc. Antipa și ale Sf. M. Mc. Mercurie, aduse aici în 1810 împreună cu Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, ele fiind depuse în biserică spre închinare, într-o raclă specială sculptată în lemn de stejar la Atelierele Patriarhiei Române și sfințită de ziua hramului, împreună cu icoana sfântului.





