Examen de capacitate preoţească în Arhiepiscopia Dunării de Jos

În perioada 22 – 23 martie 2016, Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a organizat sesiunea de primăvară a examenului de capacitate preoţească, a precizat Părintele Gabriel Molocea, Consilier mass media al Eparhiei.

În conformitate cu prevederile Statutului de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, al Regulamentului de numire şi transfer al clerului, precum şi în lumina hotărârilor Sfântului Sinod, tinerii candidaţi au susţinut mai întâi proba psihologică (22 martie), după care, în cea de a doua zi a examenului, au participat la proba practică la disciplina Liturgică prin participarea activă la strană la slujba Sfintei Liturghii a Darurilor înainte sfinţite din Catedrala Arhiepiscopală.

Examenul a continuat în Sala „Episcop Chesarie Păunescu“ a Centrului Eparhial prin susţinerea probelor scrisă şi orală.

Comisia de examinare a fost alcătuită din preoţi profesori ai Departamentului Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, ai Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi şi slujitori din administraţia eparhială, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Examenul de capacitate preoţească are ca scop verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice în domeniul teologic, iar în urma rezultatului obţinut, candidaţii vor fi repartizaţi în parohii.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…