Examene pentru definitivat și gradul II la Sibiu

Cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție organizate de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul’ Andrei Șaguna” din Sibiu s-au încheiat joi, 13 septembrie 2012, iar absolvenții au fost examinați în aceste zile. La cursurile organizate de facultatea sibiană, ca centru de perfecționare în Mitropolia Ardealului, au participat 43 de preoți pentru definitivat și 25 pentru gradul II.

Examenul din 13 septembrie 2012 a constat dintr-o probă scrisă, cu subiecte din cursurile predate de profesorii academiei andreiene și o probă orală. Comisia de examinare a fost prezidată de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului și formată din profesorii care au predate cursurile cu diferite teme de actualitate în teologia românească.’

„Au participat preoți din cele cinci eparhii ale Mitropoliei Ardealului, iar subiectele de examinare au fost elaborate pe baza prelegerilor susținute de profesorii de la Facultatea de Teologie din Sibiu, având’ temele aprobate de Sfântul’ Sinod al Bisericii Ortodoxe Ronmâe,’ din cadrul metodologiei pentru obținerea gradelor profesionale în preoție. Aceste teme au fost aprobate în avans de Sinodul Mitropolitan și trimise către centrele de perfecționare”, a spus consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Savu Popa.

Media de absolvire a cursurilor a fost calculată din notele de la probele amintite, la care s-a adăugat nota obținută la proba practică de Catehetică și Omiletică, unde cursanții au elaborate și referate de specialitate.

Facultatea de Teologie din Sibiu a organizat pentru prima dată în acest an și cursuri pentru obținerea gradului I profesional în preoție, potrivit mitropolia-ardealului.ro. Sunt înscriși la aceste cursuri aproximativ 30 de preoți, care, în decurs de un an, vor elabora lucrări de disertație, vor primi vizita chiriarhilor în parohii și vor fi examinați.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…