Exarhul manastirilor din Episcopia Sloboziei si Calarasilor a trecut la cele vesnice

Parintele arhimandrit Teofil Belea, staretul Manastirii Balaciu si exarhul manastirilor si schiturilor din Episcopia Sloboziei si Calarasilor, a trecut la cele vesnice. Episcopia Sloboziei si Calarasilor anunta cu durere ca trecerea la Domnul a parintelui arhimandrit Teofil Belea, la varsta de 46 de ani, a fost provocata de un accident de munca. Mai multe amanunte despre aceasta trista veste am aflat de la PS Damaschin, episcopul Sloboziei si Calarasilor: ‘A suferit un accident de munca, pentru ca dansul muncea de dimineata pana seara tarziu, a fost operat la Bucuresti, iar ieri la pranz a fost externat si cand a venit la manastire, peste cateva ore, catre seara a avut un atac de cord. Deja lumea a aflat de trecerea sa la cele vesnice si acum este un adevarat pelerinaj la Manastirea Balaciu. Slujba de prohodire a sa va avea loc joi, la ora 11.00. Asteptam sa vina ca sa slujeasca mai multi arhierei care i-au fost colegi la Manastirea Crasna. Deja si-au anuntat prezenta IPS Teodosie al Tomisului, PS Galaction care i-a fost si duhovnic si care l-a tuns in monahism, PS Ambrozie care i-a fost coleg de manastire. Ii asteptam, daca vor putea sa vina, si pe IPS Nifon, care deocamdata este in strainatate, si pe IPS Teofan’.

PS Episcop Damaschin ne-a spus si ce reprezinta pentru Episcopia Sloboziei si Calarasilor trecerea la Domnul a parintelui arhimandrit Teofil Belea: ‘Trecerea la Domnul a parintelui arhimandrit Teofil ne-a indurerat pe toti si ii vom simti lipsa cu multa durere, insa fiind crestin si stiind ca Dumnezeu are grija de cei care i-au fost ascultatori si i-au implinit porunca, toti acestia vor fi bineprimiti ca si casnicii lui Dumnezeu in Imparatia Sa cea cereasca. Rugam pe bunul Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii si exemplul sau sa dea roade bogate in continuare’.

Nascut la 1 mai 1961, in localitatea Stefesti – judetul Prahova, parintele arhimandrit Teofil Belea a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti in anul 1989. A fost tuns in monahism pe data de 11 martie 1990 si hirotonit ieromonah pe 10 mai, in acelasi an, la Manastirea Crasna. In anul 1991, vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist i-a incredintat refacerea Manastirii Balaciu, sarcina pe care a indeplinit-o in mod exceptional, pentru meritele sale fiind hirotesit protosinghel in 1996, arhimandrit in 1999, si acordandu-i-se crucea patriarhala in 2004.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…