În perioada 5-6 iunie 2010 preșcolarii și elevii de la clasele a III-a și a IV-a de la Școala Generală Sculeni care au participat la programul „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat la parohia Sculeni, Protopopiatul Iași 1, au beneficiat de o excursie gratuită, informează ‘Ziarul Lumina’. Tema excursiei a fost ‘Mărgăritarele Bucovinei’ din cadrul programului ‘Hristos împărtășit copiilor’ și a fost organizată de părintele Marcel Bobârcă de la parohia Sculeni, inst. Adriana Mihoc și inst. Irina Leșovschi. Scopul organizării excursiei a fost acela de a răspunde dorinței exprimate de elevi și credincioșii parohiei de a călători, de a desfășura activități recreative și culturale. S-a vizitat Mănăstirea Moldovița, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Voroneț, Mănăstirea Putna, Mănăstirea Pătrăuți, Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” și Cetatea de Scaun. Obiectivele pelerinajului au fost: vizitarea unor obiective turistice, mănăstiri și lăcașuri de cult, stimularea interesului elevilor pentru cunoașterea de locuri noi, de sensibilizare către cele sfinte și pentru studiul naturii, întărirea coeziunii parohiei și consolidarea spiritului de echipă, a relațiilor de prietenie, stabilirea unui climat de încredere, favorabil comunicării, crearea unor reguli de comportament responsabil și împărțirea echitabilă a sarcinilor între membrii grupului și inițierea și desfășurarea de activități cu caracter recreativ, relaxant și religios. În urma acestui pelerinaj a fost realizat un album al excursiei cu imaginile care i-au impresionat pe copii în acest traseu.
Factbox: Îmbătrânirea demografică în România
Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…
Filantropia Ortodoxă Huși: Campania „Împreună aducem Lumină în suflete!” a ajuns în Protopopiatul Vaslui
Angajații și voluntarii Asociației „Filantropia Ortodoxă” din Huși au pornit luni spre comunitățile selectate pentru a 3-a ediție a proiectului intitulat „Împreună aducem Lumină în suflete!”. Proiectul filantropic „Împreună aducem Lumină în suflete!” este dedicat…
Votează „Tărâmul Sfinților, Botoșani” ca destinația anului 2023
Județul Botoșani a intrat în cea mai importantă competiție de promovare a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Sesiunea de vot se va încheia pe 7 aprilie. Județul este…
Muzeul Satului: Parohia Apărătorii Patriei II organizează un atelier de încondeiat ouă
Parohia Apărătorii Patriei II „Sfântul Ambrozie” din București desfășoară duminică „Atelierul de încondeiat ouă” în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Prin acest proiect se urmărește cultivarea în rândul copiilor, a tinerilor și a…
De Ziua Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a evocat vitregiile prin care a trecut instituția în timpul comunismului
„Academia Română a cunoscut, asemenea tuturor instituţiilor de cultură ale ţării, vitregiile regimului comunist totalitar, ale cărui ingerinţe s-au făcut simţite pe deplin”, a amintit marți Acad. Ioan-Aurel Pop, la aniversarea a 157 de ani…





