Expoziția „Arta pelerinajului. Obiecte creștine în spațiul est și sud-est carpatic în secolele IV-XVI”, pe care publicul ieșean o poate vizita până pe 12 noiembrie, a fost vernisată ieri, 12 octombrie 2011, după deschiderea oficială a Simpozionului „Monumentul – Tradiție și Viitor” de la Muzeul Unirii, după cum ne informează doxologia.ro. La evenimentul prezentat de prof. Dan Gh. Teodor, a fost prezent și Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Intitulată simbolic „Arta pelerinajului” și organizată nu întâmplător într-o perioadă în care Iașul găzduiește cel mai important pelerinaj din România și unul dintre cele mai mari din Europa, expoziția cuprinde obiecte creștine caracteristice acestui fenomen religios: ploscuțe de pelerini, iconițe, cruci, cruciulițe. Pe lângă acestea, colecția expusă la Muzeul Unirii cuprinde și obiecte din inventarul liturgic, piese de iluminat (opaițe), provenind atât din spațiul circummediteranean, cât și din cel nord și sud-dunărean.
La organizarea acestei expoziții au contribuit, pe lângă Complexul Muzeal Național „Moldova”- Muzeul de Istorie a Moldovei în parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, și Academia Română – filiala Iași – Institutul de Arheologie, Muzeul Național de Istorie a României București, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea – Muzeul de Istorie și Arheologie, Muzeul Bucovinei Suceava, Complexul Muzeal Județean Neamț, Muzeul de Istorie Galați, Muzeul Județean de Istorie „Ștefan cel Mare” Vaslui, Muzeul Județean Botoșani, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.





