Expoziția de fotografie: „Mănăstirea Sfinții Voievozi- Baia de Aramă. Trei veacuri de istorie. O încercare de restaurare” va fi vernisată joi, 28 noiembrie 2013, la Castelul artelor din Drobeta Turnu Severin.
„Vor fi vernisate fotografii cu fresca originală a mănăstirii din Baia de Aramă pictată chiar de aceiași meșteri iconari care au lucrat și la mănăstirea Horezu, pictură care datează de la anul 1700. Prezentarea fotografiilor realizate de Irinel Cârlănearu, fotograf din București, va fi făcută de către dna. Maria Bălăceanu, specialist în Istoria Artei, iar atmosfera va fi întreținută de membrii corului Kinonia al Episcopiei noastre care vor interpreta cântări din slujba Sfinților Martiri Brâncoveni”, a declarat pentru Radio TRINITAS Arhidiaconul Adrian Mazilița, consilier administrativ al Episcopiei Severinului si Strehaiei.
Manifestarea face parte dintr-o campanie de strângere de fonduri pentru restaurarea picturii bisericii mănăstirii, ctitorie a Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu.





