În perioada 29 martie – 20 mai 2012, Muzeul de Etnografie și Artă Populară din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale – Tulcea, în colaborare cu Episcopia Tulcii organizează expoziția temporară „Simboluri pascale”.
După cum ne informează pr. Felix Neculai, consilier cultural al Episcopiei Tulcii, expoziția va fi vernisatăjoi, 29 martie 2012, orele 15:00, la sediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară Tulcea, str. 9 Mai, nr. 2. La eveniment va participa Preasfințitul Părinte Visarion, în deschiderea manifestării, corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox ,,Sf. Ioan Casian” Tulcea interpretând un microrecital de cântece religioase specifice perioadei.
Expoziția prezintă, prin intermediul obiectelor expuse și provenite atât din cadrul Muzeului de Etnografie cât și din colecția Centrului Eparhial Tulcea, tradiții legate de marea sărbătoare creștină, dintre care: Lăzărița – obicei practicat în zona Munteniei în Sâmbăta Floriilor, cu un ceremonial complex, la care participau numai fetele, Floriile,practici din Joia Mare, Învierea Domnului, Lioara – obicei din Țara Crișurilor practicat în prima zi de Paști, Izvorul Tămăduirii, Paștele Morților, Înălțarea, Bâlciurile de Ispas – târguri anuale unde se vindeau oale, străchini și căni de lut pentru Moșii de Vară; Cântăritul ritual.





