Autoritățile din Milano au organizat o expoziție în cinstea Sfântului Împărat Constantin, în Palatul regal din Milano, care va rămâne deschisă până în martie 2013.
După cum informează Ziarul Lumina, muzeul diocezan din Milano, sprijinit de mai multe alte autorități centrale și locale (Primăria orașului Milano, Palatul regal și Editura Electa, în colaborare cu Ministerul pentru Bunuri și Activități Culturale din Italia, dar și Arhiepiscopia Romano-Catolică de Milano, sub înaltul patronaj al președintelui republicii italiene și a Secretariatului de Stat al Vaticanului), a inaugurat la 25 octombrie 2012 o expoziție în amintirea edictului de toleranță dat de Sfântul Constantin cel Mare pentru libertatea creștinismului. Expoziția cu titlul „Costantino 313 d.C.” este găzduită de Palatul regal și va rămâne deschisă publicului până la data de 17 martie 2013, după care se va muta la Roma până în luna septembrie 2013.
Această expoziție celebrează cel de-al 17-lea centenar al edictului de la Milano. Organizatorii expoziției și-au propus, printre altele, să readucă în centrul atenției importanța avută de orașul Milano în secolul al IV-lea, în plin proces de unificare a Europei, dar și să scoată în evidență nivelul cultural și artistic atins de Imperiul roman în epoca lui Constantin cel Mare.
Cele cinci secțiuni ale expoziției ilustrează importanța orașului Milano ca și centru imperial, în secolul al IV-lea, transformarea imperiului operată de către Constantin prin politica sa religioasă, de la ultimele persecuții până la decretarea creștinismului ca religie permisă (religio licita) sub semnul monogramei lui Hristos și răspândirea acestui semn, reprezentat pe monede, pe obiecte prețioase, dar și de uz obișnuit, în întregul Imperiu roman.
Urmează o secțiune dedicată mărturiilor figurative păgâne ale epocii constantiniene care demonstrează climatul de toleranță culturală manifestată și dorită de împărat. În cadrul acestei secțiuni pot fi analizate și anumite obiecte de cult folosite de către religiile de mistere, între care poate cel mai cunoscut este cel al lui Mitra.
Cu o atenție particulară sunt prezentați în cadrul expoziției și principalii protagoniști ai lumii lui Constantin: armata, cu o prezentare fascinantă a armelor cavaleriei imperiale, Biserica, cu primele lăcașuri de cult ale creștinismului oficial, curtea imperială documentată cu o galerie de portrete imperiale și de splendide obiecte de artă, toate încercând să restituie realitatea acelei epoci.
Expoziția se încheie cu o secțiune spectaculoasă dedicată figurii de o mare modernitate a Elenei, ca împărăteasă și sfântă. Aici sunt reprezentate figura sa, eforturile sale depuse pentru răspândirea creștinismului, călătoriile pe care le-a întreprins pentru a găsi Sfânta Cruce și faima sa în epoca modernă, toate exprimate prin statui, obiecte rafinate, desene și picturi.
Mai multe informații despre expoziție se găsesc și pe site-ul inaugurat special pentru acest eveniment: mostracostantino.it.





