La Biserica „Sfântul Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin, se desfășoară ediția a VII-a a ,,Festivalului oratoric Sfântul Ioan Gură de Aur”, informează episcopiaseverinului.ro.
Elevii participanți au fost împărțiți pe două secțiuni, juniori (Cls. a IX-a și Cls a X-a), având tema „Bucuria Învierii” și seniori(Cls. a XI-a și Cls a XII-a), având ca temă „Momente liturgice în viața omului (botezul sau cununia)”.
Câștigătorii la cele două grupe de vârstă vor participa la faza interjudețeană care se va desfășura pe data de 7 mai, la Mănăstirea „Sf. Treime” (Mănăstirea Strâmba ) din județul Gorj.
Scopul desfășurării acestui festival este acela de a da posibilitatea adolescenților să învețe și să vorbească despre credința, religia și moștenirea lor creștină. De asemenea, se urmărește încurajarea cât mai multor tineri să participe la acest proiect, atât a celor care au înclinații oratorice, cât și a celor care, deși nu au asemenea înclinații, doresc să treacă printr-o astfel de experiență.





