După ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în ședința din 4 februarie 1925, ridicarea mitropolitului primat la rang de patriarh, Senatul și Camera Deputaților au ratificat, în scurt timp, această decizie. Luna februarie a anului 1925 rămâne în istorie pentru evenimentele prilejuite de alegerea mitropolitului Miron Cristea în scaunul nou înființat de patriarh al României.
‘Actul de înființare a Patriarhiei Române’ a fost catalogat de părintele Iuliu Scriban drept ‘fără pereche în trecutul Bisericii noastre’. După citirea actului, ‘s-a ridicat I.P.S. Mitropolit D. D. Miron, întâiul nostru Patriarh, care, cu glas mișcat, a grăit cuvinte de mulțămire, cuvinte însuflețite și de program în sânul Bisericii noastre’.
Printre altele, ‘Înaltpreasfinția Sa a spus că cinstea care i se face și înălțimea la care este ridicat nu se îndreaptă către ființa sa vremelnică, ci este un act de înălțare a Bisericii neamului nostru’. În continuare, mitropolitul Miron Cristea, ‘nevoind ca aceasta să rămâie numai ca o podoabă de dinafară pe care ne-o adăogăm, ci ca să însemne și o creștere a vieții și a puterii noastre în sânul Bisericii Ortodoxe, a înșirat câteva puncte de program, prin care cere să se toarne mai multă însuflețire și înviorare în ramurile vieții noastre bisericești’.
Planurile primului patriarh
Primul gând al celui ales să fie întâiul patriarh al României s-a îndreptat către pregătirea viitorului Bisericii Ortodoxe Române: ‘Să se înființeze burse numeroase, pentru ca tinerii noștri să poată merge la învățătură înaltă în apus și din ei să se ridice apoi bărbații de înaltă cârmuire a Bisericii noastre și slujitorii pricepuți ai Patriarhiei’. O atenție deosebită urma să primească ‘Facultatea de Teologie din București, încât ea să ajungă un centru de învățătură teologică ortodoxă. Pentru împlinirea acestei trebuințe, În. Prea Sf. Sa a propus să se înființeze și două catedre noi: una pentru literatura teologică slavă și alta pentru cea grecească’. Pregătirea teologică în țara noastră urma să fie dezvoltată și în cadrul disciplinelor teologiei practice. În acest sens, a propus ‘să se înființeze, pe lângă Patriarhia românească, o Înaltă Academie de muzică bisericească răsăriteană, în care această ramură de muzică să fie cultivată mai viu ca până acum și să ajungă iar la strălucirea pe care o avea în împărăția bizantină’.
Catedrala ‘Mântuirii Neamului’
Printre primele gânduri ale viitorului patriarh Miron Cristea se afla un proiect ce se va pune în aplicare în zilele noastre: ‘Să se ridice în București o catedrală a neamului românesc, care să fie o mare lucrare de artă în Răsăritul nostru creștinesc’. În cursul anului 1925, gândul construirii unei catedrale a prins din ce în ce mai mult contur, patriarhul Miron Cristea discutând în acest sens atât cu primul-ministru Ionel I.C. Brătianu, cât și cu regele Ferdinand, conform ‘Însemnărilor personale’: ‘L-am rugat să fie de acord (pe Brătianu, n.r.), ca la deschiderea Congresului la 1 ian. 1926 să începem era nouă a Bisericii cu hotărârea de-a începe lucrările pentru o nouă catedrală. Am discutat cum să fie și unde? De la mine a plecat la Consiliul de Miniștri, unde a și deschis un credit de 3 milioane pentru facerea planurilor și pregătirilor. Bine. Mai dăunăzi am fost în audiență la M.S. Regele, tot ca să-i mulțumesc, și atunci l-am rugat și pe Regele: Să dăm curs liber pregătirilor pentru biserica: ‘Mântuirii Neamului’.’
Arhimandritul Iuliu Scriban nota, în buletinul oficial al Bisericii Ortodoxe Române, că ședința Sfântului Sinod din 4 februarie 1925 s-a încheiat ‘într-o atmosferă de mare mișcare sufletească’. Actele întocmite urmau ‘să fie înaintate și Onoratului Guvern pentru ca să fie întărite și de M. S. Regele Ferdinand al României’. De asemenea, s-a hotărât să se respecte și obiceiul de a se anunța întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe surori despre înființarea Patriarhiei Române, ‘pentru ca și ele să se bucure de sporul de putere al unei însemnate ramuri din Sf. Biserică a Răsăritului și să-și trimită, cu frățească dragoste și grăbire, toată îmbrățișarea și recunoașterea lor’.
Aprobarea proiectului de lege în Senat, la 12 februarie 1925
Guvernul României, prin ministrul cultelor, Alexandru Lapedatu, a întocmit un ‘proiect de lege pentru ridicarea capului ierarhiei noastre românești la treapta de Patriarh’, document ce urma să fie pus în discuție pe ordinea de zi a Corpurilor Legiuitoare, Senatul și Camera Deputaților.
În ședința din 12 februarie a Senatului s-a votat legea pentru ridicarea Bisericii românești la treapta de patriarhat: ‘D. Alex. Lapedatu, ministrul Cultelor, a depus proiectul de lege pentru Patriarhul României. Depunerea a fost primită cu mari plesniri din palme și cu strigăte de bucurie ‘Să trăiască!’ la adresa noului Patriarh. Tot atunci, d. ministru Lapedatu a depus și proiectul de lege pentru noua organizare a Bisericii românești și a citit expunerea de motive a proiectului’.
Proiectul de lege pentru treapta de Patriarh a fost cercetat în regim de ‘extremă urgență’, introdusă în noul regulament al Senatului. După cercetarea pe comisii, au început discuțiile referitoare la proiect. Cel dintâi care a luat cuvântul a fost părintele Ilie Dăianu, protopop român unit din Cluj, ‘care a spus că orice bun român primește un asemenea proiect și a adus urări întâiului Patriarh al României. Sf. Sa a vorbit din partea Partidului Poporului’. Supunerea proiectului la vot s-a încheiat cu 89 de sufragii pentru și două contra.
Mesaje de felicitare pentru întâiul patriarch
Ședința Senatului din 12 februarie s-a încheiat prin cuvântul primului-ministru Ionel I. C. Brătianu, prezent la eveniment. ‘Cu simțămintele de dragoste și de recunoștință pe care le inspiră tuturor românilor trecutul comun al neamului și al Bisericii noastre’, acesta a ținut să fie cel dintâi care salută ‘pe cel pe care Senatul l-a desemnat ca Patriarh al României Mari, al Bisericii românești’. Printre altele, sublinia că era firesc ca în noile condiții ale statului român să se adauge, deopotrivă, noua situație a Bisericii majorității neamului nostru, catalogând drept firesc ca ‘Biserica noastră să-și aibă rangul la care are dreptul și prin trecutul său istoric, și prin ce reprezintă astăzi în viața neamurilor și în viața religiunilor’.
Președintele Senatului, Mihai Ferechide, a adresat patriarhului ales felicitările forului pe care îl conducea: ‘În numele Senatului, vă spun, Înalt Prea Sfinte, să trăiți mulți ani pentru prosperitatea Bisericii pe care o cârmuiți’.
Binecuvântarea patriarhului ales, Miron Cristea
Mitropolitul Miron Cristea a încheiat ședința Corpului Legiuitor mulțumind tuturor pentru toate urările ce i s-au adus. În cuvântul său a amintit rolul Bisericii noastre de origine apostolică în istoria neamului, notând că ‘pe asemenea tradiții ale trecutului dătător de hrană sufletească și pe temeiul virtuților desfășurate de popor în zilele noastre, era prea firesc ca și Biserica, buna și ocrotitoarea noastră maică a Neamului – să primească o nouă dezvoltare, înălțându-se la supremul rang al Patriarhiei’. ‘Întreaga recunoștință, mulțămită și părintească binecuvântare’ a celui dintâi patriarh al României se îndrepta ‘către iubitul popor român, în toate clasele sale, către fruntașii conducători ai țării de toate nuanțele politice și sociale’ și către familia regală, ‘dorindu-le ca în aceeași contopită armonie să ducă mereu înainte destinele țării’. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 17 iunie 2010)
