Festival de tradiții „Slobozi-ne gazdă-n tindă”, Zalău – 2014

În perioada octombrie-decembrie 2014, în școlile sălăjene s-a derulat Proiectul de parteneriat educațional ”Slobozi-ne gazdă-n tindă”. Acesta a fost coordonat de Episcopia Sălajului și Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj, iar ca parteneri au fost Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, MEDIADIFF PRODUCT SRL și cu sprijinul Tenaris Silcotub, a precizat prof. Claudia Boha, Inspector școlar.

Scopul proiectului a fost cunoaşterea şi valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti de Crăciun prin respectarea, practicarea şi transmiterea lor generaţiilor actuale şi viitoare.

În cadrul acestuia s-a desfășurat un concurs pe două secțiuni: colinde și obiceiuri de Crăciun, în care au fost implicați 200 de elevi.

Ca finalitate, în data de 7 decembrie 2014, la Casa Municipală de Cultură Zalău, s-a desfășurat un Festival interjudețean în care au fost premiați elevii din Episcopia Sălajului la cele două secţiuni. Au fost prezenți și oaspeţi dragi, din celelalte județe ale Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului care ne-au împărtăşit tradiţii şi obiceiuri de Crăciun din zonele folclorice din care vin: Ansamblul folcloric al Liceului Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu-Mic- Județul Bistrița Năsăud, Ansamblul Școlii Gimnaziale ”Emil Isac” Cluj Napoca, Ansamblul Școlii Gimnaziale Budești- Maramureș, Grupul „Trâmbiţa Oaşului” al Liceului Teoretic din Negreşti Oaş – județul Satu Mare.

Ne dorim ca astfel de momente să nu apară doar într-un cadru festiv ci să fie parte din noi, manifestări fireşti în lumea satului şi nu numai, pentru că ele sunt şi rămân mărgăritare izvoditoare de cultură.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…