În perioada 10-12 mai, la Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu” din Curtea de Argeș se va desfășura ediția a XIX-a a festivalului-concurs al filmului cu tematică religioasă, „Lumină din lumină”, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu.
Festivalul este realizat de Consiliul Județean Argeș, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu Primăria Municipiului Curtea de Argeș, bucurându-se de sprijinul Societății Române de Televiziune – redacția „Viața Culturală”, și își propune să contribuie prin filmele prezentate la revitalizarea și conservarea tradițiilor creștine ale spiritualității românești, și la o cunoaștere mai profundă de către tineret a valențelor educative ale Bisericii Române.
Episcopia Severinului și Strehaiei participă pentru a doua oară la acest festival-concurs, de data aceasta cu filmul „Departe de lume, aproape de veșnicie”, realizat de Alexandra Dediu , montaj – Viorel Ianăși , imagine – Angel Dumitrana.
Este vorba despre un reportaj filmat într-o zonă de munte a județului Mehedinți, mai exact în localitatea Godeanu. Imaginile au fost surprinse iarna trecută, care a fost deosebit de grea, punând accent pe condițiile grele de trai și inaccesibilitatea oamenilor la căile de comunicare. Chiar și așa, ei nu au uitat drumul către Biserică și, în ciuda gerului năprasnic, și-au făcut datoria de buni creștini, așa cum au învățat din moși-strămoși.
Concursul efectiv va avea loc la Centrul de Cultură și Arte, joi, 10 mai la ora 16:00, iar premierea se va face a doua zi la ora 11:00, urmată de vizionarea filmelor care au obținut premiul de excelență și marele premiu.
În cadrul celor două categorii ale festivalului, documentar și eseu, nu vor fi acceptate filme de ficțiune sau filme care au participat și la alte ediții ale evenimentului. Câștigătorii vor fi desemnați de un juriu format din personalități ale artei cinematografice și ale Bisericii Ortodoxe Române, alături de reprezentanți ai instituțiilor organizatoare. Premiile vor consta în sume de bani după cum urmează: marele premiu 1200 lei, premiul de excelență 1000 lei, premiul I 800 lei, premiul II 600 lei, premiul II 500 lei și premiul special 400 lei.





