Festivalul coral Cântările Învierii, la Mănăstirea Românești din Mitropolia Banatului

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, în Duminica a III-a după Paști, la Mănăstirea Românești, s-a desfășurat cea de a12-a ediție a festivalului coral „Cântările Învierii”, informează mitropolia-banatului.ro.

Evenimentul a avut loc începând cu ora 12:00, după oficierea Sfintei Liturghii, de către un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu ierom. Nectarie Arvai, starețul mănăstirii, Pr. Zaharia Pereș, consilier cultural și pr. Bujor Păcurar, protopopul Făgetului.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul Ligii Timerilor Creștin Ortodocși Români din Lugoj, care mai apoi, au deschis programul festivalului închinat praznicului Învierii Domnului.

Moderatorul programului a fost prof. Ciprian Cipu, directorul Consiliului de Cultură și Artă al județului Timiș.

Dintre participanți amintim, Corul reprezentativ al Consiliului Național al Românilor din Serbia, corurile parohiilor ortodoxe din Foeni, Dudeștii Noi, Săcălaz, Făget și Românești, grupul coral „Giroceana” al Primăriei Giroc și grupul coral „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” al bisericii greco-catolice din cartierul timișorean Mehala.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al județului Timiș, în colaborare cu Mitropolia Banatului și primăria Tomești.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…