Festivalul de colinde din Aleșd, la cea de-a doua ediție

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Duminică, 4 decembrie 2011, la biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din orașul Aleșd, Protopopiatul Oradea, a avut loc cea de a doua ediție a Festivalului colindelor creștine, după cum ne-a precizat Pr. Silviu DOBAI.

Oragnizatorii concursului au fost Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Bihor și Biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Aleșd. Evenimentul dedicat Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos a debutat cu slujba de Te Deum, săvârșită de un sobor de preoți.

Au colindat pentru cei prezenți 17 grupuri de colindători, provenite din localități din județul Bihor: Aleșd, Ortiteag, Lugașu de Jos, Lugașu de Sus, Luncșoara, Tinăud, Hotar, Țețchea, Beznea, Călățea, Tinca, Borod, Bulz, Peștere, Vadu Crișului, și un grup din județul Sălaj, localitatea Horez, dar și patru interpreți.

Juriul compus din Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, Dorel Octavian Rusu, președinte, și încă patru membrii, Miron Blaga folclorist, doamna profesoară Simona Matei, Aurel Moț și Iuliana Chelu – interpreți, care a avut o misiune foarte dificilă.

Deși festivalul este doar la cea de a doua ediție se bucură deja un real succes. Ediția din acest an a fost împărțită pe trei secțiuni, prima secțiune pentru grupuri de tineri de până în 18 ani, cea de a doua categorie grupuri peste 18 ani și cea de a treia a fost compusă din soliști vocali. Grupurile de colindători au interpretat colindele noastre strămoșești specifice regiunii pe care ei o reprezintă.

Scopul evenimentului este promovarea și păstrarea tradițiilor creștin-ortodoxe. Acest festival are menirea să ne amintească cât de importantă este această perioadă în care ne aflăm, dar și să ne apropie și să fim pătrunși de spiritul sărbătorii Nașterii Domnului. „Mă bucur că în acest an ne-am dorit să fim mai mulți, că am făcut totul posibil, continuând tradițiile strămoșești. Și sunt cu atât mai mulțumit cu cât tot mai mulți părinți din parohiile învecinate și-au dorit să se implice și să facă parte din această mare familie creștină” a declarat părintele paroh Ovidiu Bocșan.

Părintele protopop Dorel Octavian Rusu a transmis mesajul de binecuvântare al Chiriarhului, și a vorbit despre importanța colindelor, a obiceiurilor și a datinilor străbune: „Astfel de manifestări dorim să fie un prilej de bucurie, prin care să trăim și să simțim împreună cele mai înalte gânduri de bucurie. Colindele din această seară au bucurat încă din moși strămoși sufletele noastre”.

La final câștigătorii au fost răsplătiți după cum urmează: la secțiune grupuri până în 18 ani locul I a fost ocupat de grupul de colindători de la Biserica din Ortiteag, locul II – grupul de colindători de la Școala generală di Hotar, iar locul III a fost împărțit între grupul de colindători de la Biserica din Tinăud și grupul de colindători de la Școala generală din Tinca. La secțiunea grupuri de peste 18 ani câștigătorii au fost: grupul de colindători de la Biserica din Hotar – locul I, grupul de colindători de la Biserica din Borod – locul II și grupul de colindători de la Biserica din Lugașu de Sus – locul III. La ultima secțiune, cea dedicată interpreților premiile au fost adjudecate de: Ilea Radu și Ile Mădălina – locul I, Gherman Violeta – locul II și Bica Bianca – locul III. Dar, cum evenimentul din acestă zi a fost mai mult decât un concurs și pentru că ne aflăm în perioada sărbătorilor de iarnă, nimeni nu a plecat acasă cu mâna goală. Toți colindătorii, potrivit datinii străbune au primit daruri, dar și tradiționalele mere, nuci și cozonaci.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…