Festivitate de premiere la Craiova și Târgu Jiu

Săptămâna aceasta, elevii din județele Dolj și Gorj, participanți la concursul ‘Alege școala!’, au fost premiați pentru activitățile derulate pe parcursul proiectului. Protoieriile Craiova Sud și Craiova Nord și-au premiat câștigătorii marți, 19 iunie, iar protoieriile Târgu Jiu Sud și Târgu Jiu Nord, miercuri, 20 iunie, după cum informează „Ziarul Lumina”.

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, protoieriile din județele Dolj și Gorj au organizat, în perioada 19-20 iunie, festivitatea de premiere pentru elevii participanți la Concursul național ‘Alege școala!’.

Locația aleasă la Craiova, pentru protoieriile Craiova Sud și Craiova Nord, a fost sala de festivități a Căminului preoțesc ‘Renașterea’. Premianții au fost selectați în prealabil dintr-un număr de 500 de elevi din parohiile celor două protopopiate, participanți la un concurs de creație, ce s-a desfășurat pe trei secțiuni: literară, artistică și multimedia. Aceștia au depus la protopopiatele de care aparțin poezii, scrisori, povestiri moralizatoare sau rugăciuni, desene, picturi sau fotografii, interviuri întocmite de aceștia și prezentări multimedia, pe teme prestabilite: ‘Școala mea’, ‘Școala din pridvorul Bisericii’ și ‘În Biserică și în școală, educația pentru viață’. Creațiile lor au fost jurizate de o comisie de specialitate formată din preoți și cadre didactice de la liceele și colegiile naționale din municipiul Craiova. Au fost desemnați câștigători la Secțiunea literară: Florina Alexandra Catană de la Colegiul Național ‘Ștefan Velovan’ și Cristian Mihnea Stancu, de la Școala Nr. 12 ‘Decebal’ din Craiova. La Secțiunea artistică, premiul I a fost înmânat lui Vicențiu Bonea, elev la Liceul de Artă ‘Marin Sorescu’, și Mihaelei Lungu, de la Colegiul Național ‘Carol I’. La Secțiunea multimedia, elevii selectați pentru locul I au fost Marius Modan, de la Liceul Teoretic din Amărăștii de Jos, și Iulian Iliescu, de la Colegiul Național ‘Frații Buzești’ din Craiova.

După festivitatea de premiere, pr. Florin Bonea, protoiereu în cadrul Protopopiatului Craiova Sud, i-a felicitat pe câștigători și a adresat cuvinte de apreciere asupra calității lucrărilor înscrise în concurs: ‘Creațiile sunt foarte valoroase și de aceea a fost foarte dificil să facem o selecție. Copiii sunt foarte talentați, lucrările fiind rodul ostenelii depuse de aceștia, de preoții și profesorii de religie care i-au însoțit în acest concurs și în aceeași măsură al bunei colaborări cu părinții’. La festivitatea de premiere au mai participat pr. Teodor Ciondu, protoiereu în cadrul Protoieriei Craiova Nord, pr. Claudiu Poeneală, responsabil cu organizarea proiectului ‘Alege școala!’ în Arhiepiscopia Craiovei, preoți și profesori din parohiile participante.

Protoieriile Târgu Jiu Sud și Târgu Jiu Nord și-au desemnat câștigătorii pentru Concursul național ‘Alege școala!’ miercuri, 20 iunie. Locația aleasă a fost sediul celor două protopopiate din municipiul Târgu Jiu. Premiile au fost înmânate de preoții Cosmin Bălan și Ionuț Câmpeanu, protoierei în cadrul protopopiatelor Târgu Jiu Nord, respectiv Târgu Jiu Sud.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…