În Duminica Floriilor, în toate bisericile din Arhiepiscopia Dunării de Jos credincioșii au mers la bisericile parohiale pentru a participa la slujbe și pentru a lua ramuri de salcie binecuvântată.
La Catedrala arhiepiscopală din Galați, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie și le-a vorbit credincioșilor despre importanța sărbătorii, informează TRINITAS TV.
Gălățenii, prezenți în număr mare la slujba de la Catedrala arhiepiscopală, au primit la final ramuri de salcie binecuvântată.





