Memoria culturală românească cuprinde în tezaurul său imaginea poetică populară a Sfântului Vasile cel Mare, cristalizată în decursul veacurilor mai ales în colinda tradițională. Icoana Sfântului Vasile cel Mare din calendarul și lăcașul bisericesc a trecut prin acest filtru liturgic și în pridvorul culturii populare. Prelucrând elementele biografice și istorice ale Sfântului Ierarh mijlocite liturgic și fără a contrazice erminiile în privința reprezentării iconografice, colindele românești ni-l înfățișează atât de familiar poporului nostru.
†Macarie Drăgoi
Episcopul Europei de Nord
Ținând seama de legăturile pe care Sfântul Vasile le-a avut cu ținuturile noastre, de popularitatea molitfelor sale, de Liturghia care-i poartă numele și de întâietatea sa în sinaxar, descoperim evlavia de care se bucură în spiritualitatea poporului român. Într-o colindă culeasă de la frații noștri români din Transnistria (Colinde din Transnistria, Chișinău, 1994, p. 70), colindătorii adresează de Crăciun bune doriri gazdelor, cu speranța și bucuria de a se putea împărtăși peste câteva zile de belșugul și binecuvântarea sărbătoririi Sfântului Vasile:
[…] La mulți ani și să vă fie
La boeri cu veselie,
La creștini cu bucurie,
Să trăiți și ajungeți
Și la Sfântu Vasile.
Urările din colinde sau din orațiile din seara Sfântului Vasile cuprind ideea mijlocirii acestui sfânt pentru binele și sporul gazdei colindate, cum se transmite într-o orașie din Basarabia: Bună vremea cu sara lu Sfântu Vasîli/Să vă fii cu mulți ani cu bini! sau într-un colind din Țara Oltului: Mâne-i zi de sărbătoare,/Sfântu Vasile praznic mare,/Scoală și ți-l prăznuiește/Pe noi frumos ne cinstește (Traian Herseni, Colinde și obiceiuri de Crăciun. Cetele de feciori din Țara Oltului, București, 1997, p. 296.)
Locul deținut de marele ierarh capadocian atât în haghiografie, cât și în calendarul popular a condus la o întâietate semnificativă în decursul veacurilor în evlavia creștinilor de pretutindeni. Sfântul Vasile este fruntea anului și vârful sfințeniei. În această privință, colindele românești reprezintă o importantă mărturie. În majoritatea corpusului poeziei populare a colindei din toate zonele românești există o ierarhizare populară a sfinților. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare deține un loc deosebit în cadrul acestei haghiografii populare, după cum arată și această străveche colindă din Ilfov:
Sub aripa cerului,
La umbrița mărului
Este un scăunel de prun.
Dar în scaun cine șade?
Șade Bunul Dumnezeu,
Șade Bătrânul Crăciun;
După Bătrânul Crăciun
Șade Sfântul Sfânt Ștefan;
După Sfântul Sfânt Ștefan
Șade Sfântul Sfânt Vasile;
După Sfântul Sfânt Vasile
Șade Sfântul Sfânt Ioan;
După Sfântul Sfânt Ioan,
Șade Sfântul Sfânt Ilie;
După Sfântul Sfânt Ilie
Șade toți sfinții la rând.
(Gh. Cucu, 200 colinde populare, culese de elevii Seminarului Nifon în anii 1924-1927, ediție postumă îngrijită de Constantin Brăiloiu, București,
1936, p. 175.)
Firește, această ierarhizare populară, care se regăsește în tot repertoriul panromânesc, a fost sugerată credincioșilor de chiar ordinea sărbătorilor din Postul Crăciunului, apoi de la Crăciun, Anul Nou și Bobotează: în frunte stă Bunul Dumnezeu, izvorul sfințeniei, urmat de Crăciun, adică Nașterea Domnului, apoi de Sfântul Ștefan, primul mucenic creștin, de Sfântul Vasile și de Sfântul Ioan Botezătorul, așa cum sunt trecuți în calendarul Bisericii. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare este pomenit în șirul sfinților îndată după ‘Sfântul Crăciun’ și Sfântul Ștefan și înaintea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.
De cele mai multe ori comuniunea sfinților este prezentată ca o ședere la sfat cu Dumnezeu. Alteori comuniunea capătă accente plastice de o frumusețe rară: într-un cadru miraculos, din picăturile a nouă lumânări care ard în vârful a nouă meri se formează un râu care deține conotații sacramentale:
Dar în el cine se scaldă?
Scaldă-se Sfântul Crăciun,
Scalde-se Sfântul Vasile,
Scalde-se Sfântul Ion.
Se scăldară, se-mbrăcară,
Cu veșmânt până-n pământ,
Ce n-am văzut de când sunt.
(Ibidem, Colinda nr. 74, Inf. Georgescu Mihail, Roșu, Ilfov, p. 95.)
În alte două variante întâlnite în Muntenia la Câmpulung-Muscel și în Bucovina la Pățești-Putna, din cele nouă sau doar două picături, se formează un pârâu de vin și mir, ambele cu certe calități sacramentale. În el se scaldă Moș Crăciun, personificarea sărbătorii liturgice, dimpreună cu Bunul Dumnezeu, cu Sfinții Vasile și Ioan, cu ceata sfinților și, totodată, cu gazda casei colindate:
[…] Se scaldă și Sfânt Vasile,
Se scaldă, se iordănește
Și-n veșmânt se primenește.
Și veșmântu-i mohorât
Lungu-i, lat până-n pământ.
Mai în jos de dumnealor
Se scaldă sfinții mărunți […].
(Ibidem, Colinda nr. 73, Inf. Ciubotaru Gherasim, Pățești-Putna, pp. 93-94.)
În această colindă, tradiția colindatului apare unită cu cea a iordănitului, ambele având semnificații atât augurale cât și baptismale. ‘Veșmântul mohorât’ din colinda citată descrie vrednicia ascetică a Sfântului Vasile, dar nu trebuie uitat faptul că termenul popular mohorât, alături de termenul dalb, ține în mentalitatea arhaică de zona sacrului. Veșmântul mohorât este în primul rând cel purtat de Hristos pătimitor la Răstignire, adică este un veșmânt arhieresc, purtat în primul rând de către Hristos, Arhiereul bunătăților viitoare.
Colindele românești ni-l prezintă pe Sfântul Vasile și în alte vecinătăți haghiografice, alături de Sfântul Apostol Petru, așezat de-a dreapta Maicii Domnului sau viețuind chiar în aceeași casă cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Sfântul Vasile, cel care poate fi numit un adevărat mariolog avant la lettre, apare alături de Maica Domnului, chiar de-a dreapta ei:
[…] Șase case mari și late
Dar în ele cine șade
Șade Maica Precista
Cu toți sfinții lângă ea.
Dar în dreapta cine șade?
Șade Sfânt Vasile, Sfânt,
Cu pistoale la picioare,
Și cu pușca la spinare […]
(Vasile I. Popovici, Cântece (colinde) de Crăciun și Anul Nou din județele Dâmbovița și Ialomița, Colinda nr. 3, Izvoare-Dâmbovița, București, 1934, p. 11.)
Ca ierarh, Sfântul Vasile este reprezentat deseori și împreună cu Apostolii, cel mai mult în preajma Verhovnicului Petru, unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți din cadrul haghiografiei populare:
În curtea divanului
Mare masa Domnului
Dar la masă cine șade?
Șade Petre, Sfântul Petre
Și cu marele Vasile
C-a lui e ziua de mâine. […].
(Gh. Cucu, op.cit., Colinda nr. 92, Inf. Constantinescu V. Alexandru, Șelaru-Vlașca, p. 117.)
Locuirea împreună cu Dumnezeu este laitmotivul majorității acestor colinde în care se dorește prezentarea ideii generoase de comuniune a sfinților: colindătorii ajungând la niște case ‘nalte, albe și frumoase’ și descoperă cu uimire: Dar în ele cine șade?/ Dumnezeu cu Sfânt Vasile […] ( Ibidem, Colinda nr. 36, Inf. Constantinescu I. Alexandru, Șelaru-Vlașca, p. 50.)
În ipostaza de judecător, Sfântul Vasile stă pe același scaun de judecată cu Dumnezeu și judecă personajul malefic numit Vasilca, prezent și el în obiceiurile de la începutul anului, probabil un element de demonologie populară, care ar trebui legat și de faptul că în această zi se citeau în biserici molitvele pentru exorcizare alcătuite de ierarhul capadocian:
Sus în-naltul cerului,
Jos la poalele muntelui,
La scaun de judecată
Dar în scaun cine șade?
Șade bunul Dumnezeu
Și cu Sfântul Sfânt Vasile
Și judecă pe Vasilca […]
(Vasile I. Popovici, op. cit., Colinda nr. 18, Moroeni-Dâmbovița, p. 32.)
În mod firesc, Sfântul Vasile apare reprezentat și în ipostaza sa de liturghisitor, mai ales că în ziua prăznuirii sale se oficiază Liturghia care, potrivit tradiției, a fost alcătuită chiar de către el:
[…] Ieși, (Marițo), pân afară,
Să vezi curtea vinecioară.
Nu e curte vinecioară,
Ci vreo doi-trei sfinți de-ai săi;
Unul e Sfântul Vasile,
Care scrie Liturghie
Cu condei de Vineție.
(Gh. Cucu, op. cit., Colinda nr. 143, Inf. Popescu Florian, Talia-Prahova, p. 180.)
