Hirotonia și instalarea parohului de la Mitoc, Protopopiatul Hârlău

În parohia Mitoc, Protopopiatul Hârlău, a avut loc ieri, 13 februarie, hirotonia și instalarea ca paroh a părintelui Alexandru Burac, profesor de religie la Liceul de Informatică ‘Grigore Moisil’ din Iași, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă a participat și primarul comunei Șipote, Constantin Coțofanu, care a sprijinit în ultimii ani mai multe parohii din diviziunea teritorială pe care o conduce. Decizia de numire a părintelui Alexandru Burac în parohia Mitoc a fost citită de pr. Nicolae Crăciun, protoiereul Protopopiatului Hârlău. ‘Noul paroh de la Mitoc, părintele Alexandru Burac, a mulțumit la finalul slujbei Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și Preasfințitului Calinic Botoșăneanul pentru că au aprobat numirea în această parohie. Au mai rostit alocuțiuni pr. Mihai Straton de la parohia Hălceni, cel care a suplinit filia Mitoc, pr. prof. Constantin Simiraș de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ‘Sfântul Vasile cel Mare’ din Iași, primarul Constantin Coțofanu și Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, care a felicitat pe tânărul preot pentru ziua hirotoniei sale’, a relatat părintele protopop Nicolae Crăciun.

Parohia Mitoc are 120 de familii, biserica satului fiind ctitorie a arhimandritului Nectarie Bostan, fost slujitor la Catedrala mitropolitană din Iași, care este înmormântat în pridvorul lăcașului de închinăciune. Biserica este situată lângă cimitirul satului, aflat la marginea localitații. ‘Se impune construirea unei noi biserici în centrul satului care să faciliteze accesul credincioșilor. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor a îndemnat autoritățile locale să-l sprijine pe pr. Alexandru Burac și la ridicarea unei case parohiale. Credincioșii sunt dornici să-l ajute pe părintele paroh. Având în vedere numărul mic de locuitori și vârsta înaintată a enoriașilor, va fi destul de dificil. Sperăm să auzim lucruri frumoase despre această nouă parohie a Protopopiatului Hârlău’, a adăugat părintele protopop Nicolae Crăciun.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…