„Tradiția apostolică a fost transmitere din viață în viață și din faptă în faptă”, spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul. O întrupare a acestei continuități pe pământul vechii Scythii Mici este Mănăstirea Histria, din județul Constanța, care se racordează firesc, deopotrivă cu viață și faptă, la tradiția apostolică și la lumea mileniului III. Ea s-a așezat cruce în calea veacurilor rodind lumină, rânduială și adâncă trăire ortodoxă.
Există o formă ce dă concretețe metaforei ce adună veacurile la un loc, unind trecutul cu prezentul într-o vie și unică percepere: drumul. De aceea, niciunde nu poți ajunge decât parcurgând un drum. Prezentul este un capăt de drum. A înălța o mănăstire în acest capăt de drum implică dragoste și responsabilitate, căci nu numai locul în sine, ci și perspectiva veacurilor trebuie să justifice alegerea.
Cele trei drumuri histriene
Mănăstirea Histria, cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, din Arhiepiscopia Tomisului, s-a așezat cu temelia la drum. La drumul de piatră care unește orașul Constanța de Tulcea, în apropierea lacului Nuntași. La numai 7 km se află Histria, cetatea întemeiată la anul 657 î.Hr. de către coloniștii greci, una dintre cele mai vechi așezări de pe teritoriul României. Dar tot prin acest loc trece și celălalt drum, cel care unește spiritual trecutul creștin al cetății – important centru monahal și episcopal ce își mărturisește astăzi tradiția și începutul apostolic prin ruinele celor șapte bazilici paleocreștine din secolele IV-VII d.Hr. descoperite între zidurile ei – cu noi, cei care trăim în acest prezent. Lor se adaugă apoi drumul simbolic pe care părintele protosinghel Ioil Cuzdriorean, starețul mănăstirii, l-a străbătut de la „Peștera Sfântului Andrei”, unde a fost călugăr, la Histria, refăcând, după mai bine de două milenii, posibila cale pe care a străbătut-o însuși primul apostol al Mântuitorului.
În 2004, la 20 iulie, pe un teren donat de familia constănțeană Viena și Aurel Gropoșină, s-a sfințit locul de mănăstire, iar mica obște a început nevoirea și săvârșirea slujbelor într-un cort militar, lângă un uriaș lan de grâu dat în pârg, din marginea șoselei, vestind ceasurile de rugăciune cu o toacă improvizată dintr-o jantă de mașină. În timp, s-au ridicat o clădire cu un etaj, care încorporează paraclisul, trapeza, stăreția, chiliile monahilor, bucătăria, apoi altarul de vară, pangarul, atelierul, fântâna, s-au plantat pomi fructiferi. În primăvara lui 2006, a început ridicarea bisericii mari, a cărei piatră de temelie a fost pusă de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la 19 iulie 2007, astfel încât mănăstirea să se preschimbe ea însăși în drum și să transmită tradița apostolică mai departe, din „viață în viață și din faptă în faptă”.
Ca în palmele lui Dumnezeu
Locul poartă frumusețea pustiei în care s-au nevoit călugării histrieni veniți de la Halmiris, Niculițel, Dinogeția, Constantinopol sau Capadocia, tăcerile vestiților călugări sciți, lucrarea cuviosului ierarh Paternus al Tomisului, în timpul păstoririi căruia Dobrogea s-a umplut cu peste 100 de bazilici și bisericuțe, tumultul vieții dintre zidurile cetății în care coloniștii conviețuiau cu localnicii geto-daci, ecourile Miletului, Rhodosului, Corintului sau Atenei, care își trimiteau aici corăbiile încărcate cu ulei de măsline, vinuri fine și vase de ceramică, pentru a se întoarce acasă cu grâul, peștele sau mierea dacilor. Aerul tremură de sunetul bătăliilor purtate de localnici cu hunii, avarii și slavii pe durata secolelor IV, V și VI. Și, dacă ești atent, ai putea descoperi chiar pașii Apostolului Andrei, sau pe cei ai Sfinților Casian și Gherman care, poate chiar de aici, de la Histria, s-au îmbarcat pe corabie plecând spre Țara Sfântă, să se desăvârșească în ale trăirii în Hristos…
„Când am venit aici, toată valea care se vede era numai grâu. Parcă erau palmele Bunului Dumnezeu poleite cu aur. Așa se vedea. În afară de această poveste a începutului nostru la Histria, rămân înaintașii, pentru care cred că ne-ar certa Dumnezeu dacă i-am da uitării. Ei s-au nevoit și s-au jertfit pentru neam, pentru credință, aici, la doi pași de noi. Suntem o obște de opt viețuitori, la început de drum, și despre slujirea noastră în acest loc nu pot să vorbesc decât cu dragoste și cu frică de Dumnezeu. Tot ce s-a ridicat s-a făcut numai cu munca monahilor și cu sprijinul credincioșilor. Ne bucură faptul că suntem vizitați de credincioși de la Constanța, de la Năvodari, de la Kogălniceanu, Tulcea, Babadag și din alte localități și credem că, negreșit, duhul Sfântului Apostol Andrei lucrează din plin și aici, ca în toată Dobrogea de altfel. Acest fapt ne dă putere, evlavie și ne întărește în credință. Pentru mine, care sunt din Ardeal, și care am intrat ca novice într-o mănăstire moldovenească în 1992, este clar că Bunul Dumnezeu a rânduit să ajung în Dobrogea. Dacă așa a hotărât El, trebuie să primesc cu bucurie crucea pe care mi-a pus-o pe umeri Hristos și să merg înainte”, ne-a mărturisit părintele protosinghel Ioil Cuzdriorean, starețul mănăstirii.
Din acest loc am plecat mai departe, spre alte altare ale Dobrogei, cu siguranță mai încărcați de dulceața drumului descoperit aici, prefăcându-ne și noi în drum de cuvinte pentru cei care doresc să se închine la Histria și să spună, deodată cu călugării de aici, „Sfinte Prorocule Ilie, noi toți te avem grabnic mijlocitor înaintea Atotputernicului Dumnezeu, pe Care roagă-L să caute cu milostivire la toate patimile, necazurile și neputințele noastre…” (Reportaj semnat de Dumitru Manolache și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 27 noiembrie 2013)
