În prima zi a anului 2010, Așezământul filantropic eparhial „Sf. Vasile cel Mare” din Galați și-a serbat hramul. Cu această ocazie, IPS Arhiepiscop Casian a adus de la Catedrala arhiepiscopală noua raclă din argint masiv, confecționată la Monetăria Statului, în care au fost așezate părticele din moaștele Sf. Vasile cel Mare, la care s-au putut închina credincioșii prezenți, personalul așezământului, soborul de maici, precum și copiii și tinerele asistate, informează Biroul de presă al Episcopiei Dunării de Jos. În cuvântul său, PS Casian a subliniat importanța pentru fiecare credincios a pildei vieții acestui mare sfânt al Bisericii – cinstit în mod special în anul ce a trecut, ca dascăl al rugăciunii și vieții liturgice, al vieții monahale, al familiei creștine și al operei filantropice, informează Ziarul Lumina.
Acest complex bisericesc de asistență socială, aflat sub ocrotirea Sfântului Vasile cel Mare, a fost înființat ca orfelinat de fete în perioada interbelică (1939) de vrednicul de pomenire episcop Cosma Petrovici al Dunării de Jos. După 50 de ani de confiscare de către regimul comunist, la inițiativa și în urma demersurilor făcute de chiriarhul locului, IPS Casian, clădirea a fost retrocedată și, după ample lucrări de reamenajare și dotare, a fost inaugurată în 1999, în prezența Sanctității Sale, Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului și a vrednicului de pomenire patriarh Teoctist.
Așezământul filantropic, aflat sub ocrotirea Sf. Vasile, găzduiește în prezent un Centru de Plasament Rezidențial în cadrul căruia sunt asistate 25 de tinere provenite din familii defavorizate. De asemenea, aici funcționează Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale „Speranța”, recent inaugurat, care acordă asistență psihopedagogică, meditații gratuite și o masă zilnic pentru un număr de 35 de copii, precum și Centrul de Asistență Medicală și Laborator de Analize „Sf. Doctori fără de arginți Cosma și Damian”, în cadrul căruia funcționează patru cabinete medicale (ecografie, stomatologie, medicină generală și laborator analize), deservite de medici specialiști și care oferă zilnic asistență medicală gratuită la peste 30 de persoane (pensionari, elevi, studenți etc). În cadrul aceluiași complex ființează din anul 2000 și Mănăstirea „Sf. Vasile cel Mare”, ale cărei maici se ocupă de educația duhovnicească a tinerelor găzduite de acest centru filantropic.





