Părticele din moaștele Sfântului Mina, împreună cu o icoană făcătoare de minuni a Sfântului se află și în biserica Parohiei „Sfântul Mina” – Vergu din Capitală. Între anii 1724-1725, boierul Vergu și Ancuța Doamna, puternic susținuți spiritual și material de Mitropolitul Ungrovlahiei D. D. Daniil, au ridicat la intersecția Străzilor S. F. Robescu, Călărași și Radu Calomfirescu (oameni de cultură ai vremii), o casă superbă, destinată lui Dumnezeu, Biserica „Sfântul Mina”. Inițial, biserica a avut hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Pentru că a fost de mai multe ori avariată, a fost refăcută, iar după reconsolidarea din 1874, a primit și hramul „Sfântul Mina”. Boierii Vergulești, cea de-a doua generație de ctitori ai Bisericii „Sf. Mina” – Vergu din București, s-au hotărât să trimită atunci un emisar la Mănăstirea Prodromu, în muntele Athos, pentru a cumpăra, cu două mii de galbeni, câteva părticele din moaștele Sfântului pe care le-au așezat într-o raclă, în biserica înnoită de ei. Cu ocazia hramului, și anul acesta, racla cu sfintele moaște ale Sfântului Mina de la Biserica Vergu a fost scoasă afară, pentru ca toți pelerinii care participă la sărbătoare să se închine. După săvârșirea rânduielilor liturgice de aseară, astăzi, 11 noiembrie a.c., Utrenia va începe la ora 8:00, iar Sfânta Liturghie va fi săvârșită de către Preafințitul Vincențiu Ploieșteanul, Episcop-Vicar Patriarhal.
( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 263/ 11 noiembrie 2008)





