Moaștele Sfintei Mucenițe Tatiana vor fi purtate astăzi, în procesiune, în jurul Catedralei mitropolitane ‘Sfântul Dumitru’ din Craiova. Evenimentul va fi precedat de slujba Vecerniei, unită cu Litia, și de Acatistul Sfintei Mucenițe. Mâine, în ziua de prăznuire a sfintei, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Irineu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Oltenia.
Moaștele sfintei au fost aduse de către boierii Craiovești la Mănăstirea Bistrița de la Constantinopol, în anul 1453, iar de aici au fost mutate de către Sfântul Neagoe Basarab la Biserica Domnească din Curtea de Argeș. După reorganizarea Mitropoliei Olteniei, la începutul anilor 1950, capul sfintei a fost adus la Catedrala mitropolitană ‘Sfântul Dumitru’ din Craiova, unde se găsește și astăzi.





