Hramul Bisericii din Șcheii Brașovului

Sfântul Ierarh Nicolae a fost cinstit în mod deosebit și în Arhiepiscopia Sibiului. La Biserica istorică „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, informează TRINITAS TV.

„Am avut grijă ca în fiecare an, fie în ziua praznicului sau duminica înainte sau după praznic să cinstim această sărbătoare în Biserica aceasta”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Conform tradiției, după Sfânta Liturghie a fost oficiat și un parastas pentru ctitorii lăcașului de cult, credincioșii înconjurând biserica. Totodată, cei doi părinți slujitori au primit pentru întreaga activitate depusă în cadrul parohiei distincția „Crucea Șaguniană”.

La Sfânta Liturghie au participat sute de credincioși veniți din tot Ardealul.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…