Hramul Bisericii „Doamnei” din Capitală

Ziua de ieri, când Biserica Ortodoxă a sărbătorit marele praznic al Intrării Maicii Domnului în Biserică, a fost un prilej de mare bucurie pentru toți creștinii ortodocși, deoarece am putut aduce prinos de rugăciune Născătoarei de Dumnezeu. Pentru credincioșii de la Biserica ‘Doamnei’ din Protoieria III Capitală evenimentul a avut o importanță și mai mare, deoarece în această zi a fost sărbătorit hramul bisericii.

Cu această ocazie, în mijlocul credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’.

Pornind de la Evanghelia citită ieri, Preasfințitul Ciprian a explicat cât de folositoare este Maica Domnului în viața noastră și cum putem să obținem izbăvire prin rugăciunile ei.

‘În iconografie, Maica Domnului se află întotdeauna reprezentată în dreapta Mântuitorului Hristos, Arhiereul cel veșnic. Ea pururea se află acolo ca să mijlocească pentru oamenii neputincioși și păcătoși. Ca o maică iubitoare, ne crede atunci când de multe ori, din cauza neputințelor și slăbiciunilor noastre cădem, și este milostivă față de noi, și îl roagă pe Fiul ei ca să ne ierte păcatele și să ne ajute, să ne dăruiască putere de a birui obstacolele pe care le întâlnim în cale’, a arătat Preasfințitul Ciprian Câmpineanul.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiat Parastasul pentru ctitorii sfântului lăcaș de închinăciune, pentru slujitorii acestuia care au trecut la Domnul și pentru toți cei care de-a lungul timpului au sprijinit biserica.

Drept mulțumire pentru bucuria de a-l avea alături pe Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, parohul Bisericii ‘Doamnei’, pr. Toader Crâșmariu, i-a oferit ierarhului în dar o icoană a Sfântului Ciprian, precum și două tablouri reprezentând vechiul epitaf pe care biserica îl deține.

‘Țin să mulțumesc din toată inima Preasfințitului că ne-a înfrumusețat slujba și ne-a îmbogățit sufletește prin cuvântul pe care cu atâta dragoste ni l-a rostit, și îl vom purta și noi în inimile noastre, ca și în rugăciunile noastre de zi cu zi, să îl înzecească Bunul Dumnezeu cu mulți ani, cu sănătate și bună păstorire frumoasă și rodnică’, a spus parohul bisericii, pr. Toader Crâșmariu.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…