Hramul Bisericii ieșene „Sfântul Prooroc Daniel” – CUG

Biserica „Sfântul Prooroc Daniel” și „Sfântul Mucenic Ioan Valahul” din cartierul ieșean CUG își serbează luni, 17 decembrie 2012, hramul.

Aseară, după slujba Vecerniei unită cu Litia, a avut loc un concert de colinde susținut de două coruri ale Colegiului Național „Octav Băncilă” din Iași. Astăzi se vor oficia Vecernia și Sfânta Liturghie, iar la final vor fi oferite pachete cu alimente ieșenilor care vor lua parte la sărbătoare. „În prezent, la biserica noastră se lucrează în interior, pregătind-o pentru slujba de sfințire, care va avea loc în luna mai a anului viitor. Pictura s-a realizat în proporție de 90%, iar stranele vor fi finalizate în câteva săptămâni. Anul acesta s-a construit clopotnița care are la parter o capelă și un lumânărar. S-au realizat și alte lucrări de amenajare a curții. Sperăm să ne încadrăm cu toate lucrările până la momentul sfințirii”, a declarat pr. paroh Ioan Chirvasă pentru Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Îmbătrânirea demografică în România

Sociologii şi demografii definesc îmbătrânirea demografică drept creşterea ponderii persoanelor vârstnice – de peste 65 de ani – în cadrul efectivului total al populaţiei studiate, în detrimentul celorlalte categorii de vârstă – tinerii şi adulţii,…